Politiile Comunitare din Zalau si Jibou au ramas fara sefi
Deoarece pana in data de 9 decembrie nu au optat intre salariu si pensia mai mare de 1.693 de lei, pentru directorii coordonatori ai comunitarilor din Zalau si Jibou raporturile de serviciu au fost incetate, conform Legii 329/2009.
In situatia lor se mai afla si alti angajati din conducerea Politiei Comunitare din Zalau.
In timp ce pentru angajatii Politiei Comunitare este mai avantajos sa stea acasa pe o pensie frumusica, medicii se vad nevoiti sa opteze pentru continuarea activitatii daca isi doresc un trai mai bun
Politiile Comunitare din Zalau si din Jibou nu mai au sefi de ieri. Legea 329/2009 care interzice cumulul unei pensii mai mari de 1.693 de lei cu salariul i-a lasat fara loc de munca pe Matei Ardelean, directorul coordonator al Politiei Comunitare (PC) Zalau si pe Craciun Voicu, directorul coordonator al Politiei Comunitare din Jibou. Cei doi nu au optat nici pentru pensie nici pentru salariu, astfel ca in acest caz le-au fost incetate raporturile de serviciu incepand de ieri, si au ramas cu pensia. Matei Ardelean nu este singurul „comunitar” din Zalau care ramane acasa. Lui i se alatura si Radu Marton, sef Serviciu Ordine Publica, Gheorghe Banut – referent Ordine Publica si Ioan Ardelean – agent. Potrivit lui Mircea Bara, directorul coordonator adjunct al PC Zalau, cei patru, care trebuiau sa opteze pana in data de 9 decembrie pentru pensie sau salariu, nu au mai venit de ieri la serviciu. Deocamdata posturile sunt blocate si nu pot fi angajati oameni din exterior. Pentru functiile ramase libere, Bara spune ca vor trebui organizate concursuri.
Medicilor nu le surade pensionarea
Pana in data de 4 ianuarie, toti angajatorii trebuie sa notifice Casei Judetene de Pensii (CJP) Salaj persoanele care au optat pentru suspendarea pensiei in favoarea unui venit mai mare in activitate. Florian But, directorul coordonator adjunct al CJP Salaj spune ca pentru cei care au decis sa renunte la pensie se emite o decizie de suspendare. In cazul in care persoanele in cauza se vor razgandi, pot oricand sa renunte la serviciu si sa solicite din nou pensia, printr-o cerere. Deocamdata doar Spitalele din Simleu Silvaniei si din Cehu Silvaniei au depus notificari la CJP pentru cinci persoane care renunta la pensie.
La Spitalul Judetean sunt opt persoane care au renuntat la pensie, din care patru sunt medici, iar la Spitalul de Boli Cronice din Crasna este un singur doctor in aceeasi situatie. Totodata, un salariat al Prefecturii care avea si o pensie mai mare de 1.693, a ales pensia.
