decembrie 5, 2025

Politicieni sălăjeni care nu-şi permit maşină proprietate personală

imagine-articol4_46168

Este la modă printre politicieni să se victimizeze şi să strecoare în declaraţiile de avere informaţii din care să rezulte că sunt modeşti. Cei mai mulţi dintre ei “punctează” cu maşini ieftine, cumpărate cu ani buni în urmă, chiar şi second. Paradoxul este că în declaraţiile lor de avere, pe lângă o rablă amărâtă pe care o prezintă drept maşina personală, au cu nemiluita terenuri şi case, unele proprietăţi în alte judeţe. Pentru că autoturimul personal a rămas în mentalul colectiv o chestiune de imagine, majoritatea politicienilor declară că au vechituri, maşini slabe, fără confort. Oamenii de rând asimilează maşinile de lux cu dorinţa de putere şi cu risipa, aşa că liderii sălăjeni se feresc ca de dracu să-şi treacă în proprietate astfel de maşini.

Tiberiu Marc conduce o Dacie 1100 din 1970
Cu toate că îl vedem zilnic conducând un Volkswagen scump al Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc spune în declaraţia de avere că are o Dacie 1100 ce datează din 1970, pe care a primit-o moştenire. Este singura lui maşină proprietate personală. Aşa că să nu vă mire dacă veţi vedea în vreo intersecţie o Dacia 1100, de care nu aţi mai văzut demult, nu-i aşa? Dacă apare să ştiţi că preşedintele PSD Sălaj, Tiberiu Marc, este prin oraş în afara orelor de serviciu. Iar dacă foloseşte maşina Consiliului Judeţean şi în afara orelor de serviciu, singura şansă să-l vedeţi în Dacia 1100 în viitorul apropiat ar fi în cazul în care ar pierde alegerile de anul viitor.
Maşinile nu sunt lucruri în care merită să să investeşti. Consumă, trebuie întreţinute, iar o maşină scumpă are şi o întreţinere scumpă, şi tot la fier vechi ajung în cele din urmă. Tiberiu Marc şi-a cumpărat în schimb două terenuri în suprafaţă totală de 15.975 de metri pătraţi în Zalău şi Panic şi şi-a construit o casă în Zalău de 300 metri pătraţi.

Sereş Deneş are doar tractor
Cel mai înstărit dintre parlamentarii sălăjeni, dar şi alesul sălăjean cu cele mai multe mandate, deputatul UDMR Sereş Deneş susţine în declaraţia de avere că nu are în proprietate nici o maşină. Singurul lui vehicul este… un tractor destul de vechi, din 1996. Rezultă că îi place munca în agricultură şi mersul pe jos.
Seres Denes are în schimb opt terenuri, şase în Meseşenii de Jos, unul în Zalău şi unul în judeţul Satu Mare. Mai are o casă şi un apartament, patru depozite bancare cu sume frumuşele, un cont curent în bancă şi trei fonduri de investiţii. La final de mandat, probabil că tractorul va tracta o remorcă cu banii adunaţi prin bănci.

Primarul demis al Jiboului nu are maşină
Nu ştim cu ce a venit la Tribunal Eugen Bălănean când a fost cercetat de instanţă, dar bănuim că nu a făcut-o cu singurul vehicul pe care îl are trecut în declaraţia de avere, un tractor din 2004. Nu trebuie compătimit Bălănean că nu are maşină. Are o declaraţie de avere impresinantă. Are un depozit bancar în valoare de 115.290 de lei, nouă terenuri, dintre care şapte în Jibou, iar la alte două nu este precizată locaţia, toate dobândite prin cumpărare. Mai are şi două case şi două apartamente, toate patru în Jibou, cumpărate. stop_coloana

Secretarul judeţului, Cosmin Radu Vlaicu, are o mică Fabia de 13 ani şi o grămadă de bani
Secretarul judeţului, Cosmin Radu Vlaicu, are la capitolul mijloace de deplasare o Skoda Fabia din 2002. O maşină veche şi mică. Ar fi putu fi din cauza datoriilor pe care le are la bănci, de peste 120.000 de lei. Ne-am liniştit însă când i-am văzut cele 11 surse de venit, dintre care 10 ale lui şi una a soţiei acestuia. Vlaicu face bani, nu glumă. Are o indemnizaţie anuală de secretar al CJ Sălaj de 45.027 de lei. Mai are indemnizaţie de la Universitatea Babeş-Bolyia din Cluj Napoca, unde este doctor lector (3.300 lei anual), indemnizaţia de la Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad (3.000 de lei), indemnizaţie de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (1.874 lei – preşedinte în Comisia Protecţia Copilului), indemnizaţie de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Sălaj (2.750 de lei), Agenţia Judeţeană de Ocupare şi Formare Profesională (761 lei), Societatea Editorilor şi Autorilor Români de Opere Ştiinţifice (235,49 lei), Fundaţia Centrul de Analiză, Management şi Politici Publice (1.000 lei), Instituţia Prefectului Sălaj (4.522 lei), Primăria Comunei Crişeni (39 de lei anual!). Soţia lui este grefier la Tribunalul Sălaj şi câştigă anual 76.587 de lei. Per total, pe lună, familia Vlaicu strânge în casă 11.588 de lei, adică 2.600 de euro.

Mirel Taloş are o Skoda veche de 48 de ani!
Deputatul Mirel Taloş se laudă cu un Smart din 2001, cumpărat second-hand, şi o Skoda din 1967. S-au votat pensiile speciale pentru parlamentari, aşa că îşi va putea cumpăra şi o maşină mai de Doamne ajută, nu ne facem griji. Nu-i clar unde locuieşte Mirel Taloş. Probail în chirie sau cu părinţii, că nu are nicio casă pe numele său. E atât de sărac încât are credite de 15.000 de euro. Are o indemnizaţie de 59.709 lei anual. Soţia lui câştigă 40.090 de lei anual şi alţi 4.620 de euro. Nu ştim de unde şi nici cum, pentru că Taloş nu a specificat în declaraţia de avere. Lunar se strâng în visteria familiei 8.315 lei şi 355 de euro.

Politicieni cinstiţi cu maşinile lor
Mai sunt şi excepţii, care şi-au trecut în declaraţia de avere, pe bune, ceea ce au. Deputatul Lucian Bode, spre exemplu, are un Mercedes Benz din 2009, cu care nu se fereşte să se afişeze prin oraş. La fel şi deputatul Iuliu Nosa, care conduce un BMW din 2008. Şi senatorul Gheorghe Pop “recunoaşte” că are un VW din 2005. Senatorul Vegh Alexandru conduce un VW Polo şi un VW Pasat, în timp ce Radu Căpîlnaşiu declară un Suzuki şi o rulotă.