Poliţia a dat buzna după hoţi şi scandalagii in comunele Agrij, Buciumi şi Romanaşi
Poliţiştii din cadrul IPJ Sălaj au organizat săptămâna trecută o acţiune cu efective mărite pe raza comunelor Românaşi, Agrij şi Buciumi. Poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au pus în executare opt mandate de aducere a unor persoane suspecte de comiterea mai multor fapte de furt şi distrugere pe raza comunelor Agrij, Românaşi şi Buciumi. De asemenea, a fost identificat I. Dan, în vârstă de 31 de ani, din Agrij, care a furat un cal din gospodăria unui consătean. Calul a fost recuperat şi restituit păgubitului.
Cele trei comune vizate de acţiunea poliţiei sunt recunoscute pentru problemele pe care le creează comunităţile de romi de aici.
Romii din Agrij s-au pocăit şi fură mai puţin
Primarul comunei Agrij, Panfil Berar, ne spune că în ultima vreme situaţia s-a mai îmbunătăţit din punctul acesta de vedere, întrucât marea majoritate a romilor au fost integraţi cu ajutorul proiectelor de dezvoltare, dar şi prin faptul că au fost creştinaţi penticostali şi au fost astfel descurajaţi să fure. “În Agrij avem câţiva romi, însă nu fură aşa mult. Mai iau o găină, un ştiulete de porumb, însă nu mai reprezintă o problemă, deoarece am reuşit să-i integrăm. Ce am făcut mai exact, le-am creat condiţii, apă, canalizare, curent electric, şi i-am îndemnat să se îndrepte spre biserică. Majoritatea au ales să se pocăiască, astfel încât nu mai consumă alcool, stop_coloana nu mai fac scandal. Comunitatea este liniştită. Cu toate acestea, mai sunt câţiva care mai fură câte ceva, dar nu în cantităţi mari, cât să creeze probleme. Dacă nu-i integrezi, nu le poţi face faţă. Noi am reuşit să-i integrăm”, ne-a spus primarul Panfil Berar.
Nici romii din Românaşi nu fură mult, dar fură
O comunitate mare de romi s-a stabilit şi pe raza comunei Românaşi, cu precădere în satul Romita. Spre deosebire de romii din Agrij, cei din Românaşi sunt mai agresivi, cei din Romita fiind spaima satelor vecine. “Avem destui romi stabiliţi pe raza comunei, mai ales în Romita. Nu fură exagerat de mult, dar fură, asta e problema. |tiţi cum e, vara şi toamna fură din recolta de pe câmp a oamenilor, iarna fură din curte. Mai fură câte o găină, deci furturi sunt, nu pot zice că nu”, ne-a spus primarul comunei Românaşi, Ioan Buda.
