Consilierii locali liberali susțin modernizarea centrului orașului, inclusiv pietonizarea străzii Unirii, dar atrag atenția că dacă acest proiect nu este bine gândit încă de la încceput, se va crea aglomerație suplimentară pe celelalte artere din zona centrală. Bulevardul Mihai Viteazu și strada Simion Oros nu sunt suficiente pentru a prelua tot traficul, spun liberalii din Consiliului Local.

Proiectul privind pietonizarea străzii Unirii s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Loccal de vineri, 25 februarie. Liberalii au avut o serie de obiecții cu privire la supraaglomerarea care s-ar putea crea în centru, mai ales că pe strada Unirii sunt instituții, unități de învățământ și bănci.

“Aici sunt instituții publice, unități de învățământ…Eu cred că ar trebui avut un vedere un plan astfel încât situația de pe Bulevardul Mihai Viteazu și de pe străzile adiacente să se desfășoare în bună regulă după pietonizarea străzii Unirii. Chiar și acum sunt probleme în zonă. La ora 8, la ora 12, la ora 16, situația este critică. Mă întreb cum va arăta bulevardul ulterior”, a afirmat liberalul Gheorghe Bancea.

“Vorbim de circa 12 agenți economici, magazinul Silvania, cu Carrefour-ul, cinci bănci care sunt în zonă și aproximativ 50 de locatari. Trebuie să avem în vedere și faptul că majoritatea restaurantelor care sunt în zonă practică sistemul de catering, deci o să fie un du-te, vino al mașinilor proprii. Și așa există două, trei ore pe zi când circulația, efectiv, se blochează. Nu știu dacă strada Simion Oros sau bulevardul o să reușească să preia toată circulația de pe strada Unirii”, a completat liberalul Alexandru Bora.

Consilierul PNL Mihai Crișan a punctat faptul că în municipiu trebuie pus un accent mai mare pe transprtul public. “Cred că trebuie să încurajăm mai mult transportul în comun, așa cum am mai spus, poate că nu era cazul să mărim prețul biletelor de autobuz”, a afirmat liberalul, adăugând însă că un astfel de proiect este necesar în Zalău.

Potrivit conducerii primăriei, există un studiu de trafic efectuat cu sprijinul polițiștilor, iar soluții sunt, chiar dacă mașinile nu vor mai circula pe strada Unnirii. Va exista un orar în care se va permite intrarea și ieșirea pentru instituțiile și comercianții din zonă, iar în vecinătate se va suplimenta numărul de locuri de parcare, a explicat conducerea primăriei.

“Lucrurile sunt rezolvabile, soluții sunt, mai greu va fi să ne adaptăm noi. E păcat să refuzăm un proiect pe fonduri europene care va aduce un plus pentru oraș”, a declarat viceprimarul Teodor Bălăjel.

Proiectul de hotărâre care a vizat aprobarea documentației tehnico-economice, faza PT, pentru obiectivul de investiții ”Pietonizare strada Unirii” a trecut, cu unanimitate de voturi. Estimat inițial la circa 15 milioane de euro, proiectul administrației municipale privind reamenajarea zonei centrale a Zalăului și pietonizarea străzii Unirii ajunge la costuri de aproape 25 de milioane de lei, având în vedere creșterea prețurilor, dar și suplimentarea lucrărilor prevăzute inițial în documentația tehnico-economică.

La Zalău, încărcătura cu mijloace auto depășește capacitatea orașului, atât în privința arterelor rutiere, cât și a parcărilor. Situația este întâlnită, de altfel, în aproape toate așezările urbane. În prezent, în municipiu sunt circa 26 de mii de mașini.