Partidul Naţional Liberal, prin vocea deputatului Mirel Taloş, anunţă că nu va parti-cipa la dezbaterile pri-vind modificarea Constituţiei Romaniei, iniţiate de preşedintele ţării, considerand că „discuţiile privind revizuirea Legii fundamentale ar trebui să aibă loc in legislatura viitoare”. „Respingem foarte clar diversiunea lui Traian Băsescu, incercarea sa de a modifica din nou agenda, pentru că sunt intrebări şi probleme presante la care nu are răspuns şi nu are soluţii – probleme care ţin de situaţia economică, de situaţia socială, de criza instituţiilor romaneşti, de criza statului roman, de situaţia internaţională a statului roman. Discuţia pentru modificarea Constituţiei nu poate fi făcută decat in viitorul Parlament şi atunci cand va exista un climat propice dialogului politic intre toate forţele reprezentative”, a declarat parlamentarul sălăjean. In ce priveşte modificarea actualelor unităţi administrativ teritoriale şi regionalizarea Romaniei, Mirel Taloş spune că este „tipic pentru guvernul Boc ca lucrurile să se facă netemeinic, fără să consulte pe acest subiect nici opoziţia şi nici societatea civilă”. „Varianta propusă de guvern va duce la indepărtarea deciziei de cetăţean, fapt ce va determina ca apelarea cetăţeanului la aceste instituţii de nivel regional să fie imposibilă uneori. După calculele noastre, pentru schimbarea cărţii de identitate, a permisului de conducere, paşaportului, actelor de cadrastru, fiecare cetăţean va plăti din buzunar in jur de 600-700 de lei”, a precizat Mirel Taloş, care consideră că o astfel de „decizie trebuie aprobată prin referendum de către toţi romanii”.