Organizația PNL Sălaj, prin vocea președintelui Lucian Bode, a anunțat că îl susține pe premierul Florin Cîțu la alegerile pentru șefia partidului.

În cadrul conferinței de presă de vineri, de la Zalău, organizată cu prilejul vizitei de lucru efectuate în Sălaj de ministrul Muncii, Raluca Turcan, și ministrul de Interne, Lucian Bode, acesta din urmă a fost întrebat de reporterul Graiul Sălajului pe cine va susține organizația PNL Sălaj, pe care o conduce, la alegerile din partid – pe președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, sau pe premierul Florin Cîțu.

Întrebarea a venit în contextul în care, în urmă cu aproximativ două săptămâni, Lucian Bode l-a însoțit pe Ludovic Orban într-o vizită în județ, iar acesta spunea atunci că mizează pe sprijinul liberalilor sălăjeni pentru a obține șefia PNL la nivel național.

Vineri, Lucian Bode a rostit un mare “da”, asumat, pentru susținerea premierului, cu mențiunea că vorbește în numele echipei sale.

“Eu am spus de fiecare dată și cred că am și demonstrat acest lucru…am fost, sunt și voi fi un om de echipă. Echipa mea se numește, mai întâi de toate, PNL Sălaj, și înainte de a mă poziționa public pentru a susține o moțiune sau alta, în nume personal subliniez că am consultat echipa PNL Sălaj. În al doilea rând, sunt om de echipă, făcând parte din una dintre cele mai performante echipe liberale, și mă refer aici la cea din Regiunea de Nord-Vest, chiar dacă poate doamna Raluca Turcan, din Regiunea de Centru, nu este de acord cu mine. Dar pe rezultate suntem acolo…bară la bară, Regiunea de Nord-Vest cu Regiunea Centru’, a declarat Lucian Bode.

Ministrul Lucian Bode a explicat, la solicitarea reporterului Graiul Sălajului, de ce echipa sa alege să îl susțină pe Florin Cîțu, premierul României, pentru președinția PNL.

“Am avut o colaborare excelentă cu prim-ministrul Ludovic Orban și tot ceea ce am putut eu să livrez din funcția de ministru al Transporturilor am livrat pentru România și pentru Guvernul României… alături de premierul Ludovic Orban. Sunt parte a echipei guvernamentale Forin Cîțu, sunt ministrul Afacerilor Interne și nu cred că ar fi absolut deloc potrivit ca eu, în calitate de ministru în Guvernul Cîțu, să fac politici publice pe timpul zilei alături de premier, și în weekend sau când sunt reuniunile politice să îmi exprim nemulțumirea față de premier și să îl contrazic în tot ceea ce face politic. Nu cred că ar fi deloc potrivit. Pornind de la toate aceste exemple de echipă județeană, regională și guvernamentală, eu sunt încrezător că echipa Forin Cîțu este echipa PNL pentru anul 2024. Eu spun așa: privind spre viitor și propunându-ne o abordare vizionară asupra parcursului Partidului Național Liberal, cred că trebuie să ne prezentăm cât mai repede, cât de curând în fața românilor cu o ofertă credibilă, cu o ofertă câștigătoare, care să ne ducă, așa cum a spus și premierul, la nivelul următor. Este nevoie de o schimbare de abordare care, spun eu, implică un mod de gândire îndrăzneț și un mod de acțiune diferit, precum și elaborarea de politici publice care să răspundă nevoilor și tendințelor din societate. În acest sens, eu cred că parteneriatul cu președintele României, domnul Klaus Iohannis, promisiunile onorate, reconstrucția sistemelor publice și performanța la guvernare sunt linii vitale de la care această echipă nu trebuie să se abată și pe care și le va asuma. Eu văd aceste alegeri ca un moment oportun pentru dezbateri, pentru dezbateri aplicate în partid, pe proiecte serioase, să expună viziunea fiecărui candidat. Este până la urmă vorba despre o muncă în echipă, despre un obiectiv pe care fiecare și-l asumă, un obiectiv ambițios care va implica foarte multă muncă politică. M-am alăturat acestei echipe și cred că dintr-un astfel de proiect politic va avea de câștigat România în primul rând. Sigur că, statutar, biroul politic județean, colegiul director județean se va pronunța prin vot secret în momentul în care atât domnul Florin Cîțu, cât și domnul Ludovic Orban, își vor prezenta proiectul politic membrilor PNL Sălaj. Dar eu, Lucian Bode, nu îmi permit să am abordări cu jumătate de măsură. Aceasta este opțiunea mea și, cu siguranță, până în 25 septembrie, când vom avea congresul, se vor întâmpla foarte multe lucruri și vom avea ocazia să explicăm public de ce echipa și proiectul politic pe care îl propune Florin Cîțu este despre România și despre cum va arăta România în 2024”, a conchis Lucian Bode.