Copiii de clasa I vor intra de la 1 iulie intr-un Program de igiena orala, aprobat in sedinta de guvern de saptamana aceasta. Potrivit datelor de pe site-ul oficial al Executivului, prin acest program copiii vor fi invatati sa aiba grija de dinti printr-o igiena orala corecta si vor beneficia, daca va fi cazul, si de tratament medical de specialitate gratuit. Singura problema este ca acest program ar urma sa se deruleze prin cabinetele de medicina dentara scolara, iar la nivelul Salajului exista numai doi stomatologi care au activitate in cabinetele scolare.
Plombe gratuite pentru copii
Articole
PSD vrea reorganizarea teritorială a României
Partidul Social Democrat pregătește un plan de reorganizare teritorială a României. Informația, apărută inițial pe surse, a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al formațiunii, Lucian Romașcanu, dar și de premierul Marcel Ciolacu. În interiorul partidului va funcționa un grup de lucru care va pregăti un proiect de lege în acest sens, în următoarele șase luni, acesta urmând să fie discutat apoi în coaliție și dezbătut în Parlament. Scopul reorganizării îl reprezintă, spun social-democrații, eficientizarea administrațiilor locale…
Mai mult...Bărbatul care și-a aruncat soția pe geam vrea o pedeapsă mai mică
Zălăuanul care și-a omorât soția aruncând-o pe geamul locuinței nu primește reducere de pedeapsă. După ce Tribunalul Sălaj l-a condamnat la 20 de ani de închisoare, Dorel A. a atacat decizia instanței la Curtea de Apel Cluj. La cel de-al patrulea termen de judecată, instanța din județul vecin a decis, în 9 ianuarie, să mențină sentința pronunțată la Zalău, considerând nefondată solicitarea bărbatului. În plus, l-a obligat să plătească și cheltuielile de judecată. „Respinge ca nefondat apelul…
Mai mult...