Un adevarat blocaj a fost întâmpinat la plațile subvențiilor pentru campania din 2015 din sectorul zootehnic, unde banii trebuiau sa plece catre fermieri înca din 25 mai. Acum, ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a anunțat un nou termen, al șaptelea, acesta fiind pe data de 17 iunie, exact azi. Asta dupa ce cu o saptamâna în urma anunțase “ultimul” termen pe 15 iunie. Dar toate promisiunile ministrului Agriculturii n-au fost pâna acum altceva decât povești de popa beat.

Fermierii sunt sceptici în privința noii promisiuni lansate de Achim Irimescu, care vizeaza sectorul zootehnic. Fara vreo reacție speciala de la APIA, aceștia spun ca din teritoriu funcționarii le-au transmis ca nu au fost informați în nici un fel ca “vineri ar fi ziua plaților în zootehnie”.
În județul nostru sunt peste 1.000 de crescatori de animale care au depus cereri pentru subvenție. Calin Perneș, director executiv al APIA Salaj, spune ca chiar daca de la APIA centrala se trimit formularele pentru plați, banii în contul fermierilor vor intra abia la începutul saptamânii viitoare.
Ministrul Achim Irimescu a anunțat însa ca se vor face plați parțiale pe zootehnie, mai exact ca se va achita de vineri doar Ajutorul stop_coloana Național Tranzitoriu, urmând ca de saptamâna viitoare sa se demareze și plata sprijinului cuplat.
Pâna la aceasta data ministrul Agriculturii nu a anunțat oficial vreo intenție de a prelungi termenul limita de 30 iunie pentru plați, așa cum permite mai nou Comisia Europeana. El a declarat însa presei ca România s-ar putea folosi de aceasta portița, dar numai pentru o luna.
Pentru a mai tempera furia crescatorilor de animale, Irimescu a aruncat praf în ochii lor afirmând ca “plațile pe animal, pe sprijinul cuplat în zootehnie sunt niște plați foarte mari”. “Ma duc cu un sprijin de 1.260 de euro pe cap de vaca de carne, dar sunt prea puține animale, respectiv 8.400 de vaci de carne, iar la vaci de lapte am mizat pe 300.000 de capete și sunt doar 91.000. Sprijinul pe cap de vaca de lapte este de 844 de lei”, a subliniat ministrul Agticulturii.