O nouă procedură de plată a facturilor din ajutorul de încălzire a fost aprobată de Guvern.
Este vorba de plata online, de pe cardurile de energie, astfel încât să ofere oamenilor posibilitatea de a efectua plăți de la domiciliu.
Practic, beneficiarii vor putea accesa aplicaţia informatică prin introducerea codului, a seriei pe care o are cardul de energie ce va fi primit prin Poștă, apoi a celor trei documente necesare pentru efectuarea plăţilor şi care sunt necesare pentru a putea deconta banii: cartea de identitate, cardul de energie şi factura justificativă privind datoria faţă de furnizorul de energie.
”Acestea se vor trimite în aplicaţia informatică împreună cu poşta electronică oficială, adică adresa de e-mail a beneficiarului”, a explicat ministrul Marcel Boloş.
Verificarea documentelor, în cel mult 5 zile
Ministrul Boloș a adăugat că beneficiarul va primi un mesaj automat dacă documentele au fost recepţionate de Poşta Română şi după aceea va avea loc procesul de verificare a documentelor primite, în termen de maximum 5 zile. Dacă operaţiunea este aprobată şi documentele sunt în regulă, se va primi, tot prin poştă electronică, pe adresa de e-mail comunicată, dovada serviciilor de mandat poştal.
„În acest fel, avem trei modalităţi de efectuare a plăţilor din ajutorul de încălzire de către beneficiari. Prima modalitate, care este deja cunoscută, este cea prin prezentare la oficiul poştal, a doua modalitate direct la poştaş, atunci când acesta se deplasează în localitatea de domiciliu a beneficiarului şi, începând de astăzi (marți – n.red), cea de-a treia modalitate, şi anume prin intermediul serviciilor electronice, plăţilor online pe care Guvernul a aprobat-o”, a precizat ministrul.
Calendarul rămâne neschimbat față de ce a fost inițial prevăzut: 1 februarie -începerea distribuirii cardurilor de energie prin intermediul Poştei Române; 15 februarie – data la care va avea loc transferul banilor de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene la Poşta Română, pentru a se putea efectua plăţile necesare din acest ajutor; 20 februarie – data de la care se vor putea efectua plăţile prin servicii de mandat poştal.
Tranşa I a banilor, în valoare de 700 lei, se alocă pentru perioada 20 februarie – 30 iunie 2023, iar tranşa II, tot în valoare de 700 lei, pentru perioada septembrie 2023 – 31 decembrie 2023.
„Acestea sunt datele pe care le avem şi mecanismele pe care le-am aprobat: patru milioane de beneficiari, cinci miliarde de lei, adică un miliard de euro este bugetul acestei scheme naţionale pe care o avem în derulare. (…) Practic, în acest fel, cardul de energie ajunge direct la beneficiarii care sunt prevăzuţi în listă şi, după cum deja se cunoaşte locul de consum, respectiv gospodăria, este cea care face obiectul acordării acestui ajutor de sprijin, cu valoare de 1.400 de lei în cele 2 tranşe, tranşa din luna februarie şi tranşa din luna septembrie 2023”, a punctat ministrul Marcel Boloș.
Cine beneficiază de cardul de energie
Cardul de enrgie va fi distribuit pensionarilor cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și pensionarilor cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.
O altă categorie de beneficiari sunt persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei. Se încadrează și familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, apoi familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat. Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie să depășească 2.000 lei.