Planul de reorganizare intocmit la sfarsitul lunii iulie de Cuprom a fost respins ieri de catre creditorii companiei producatoare de cupru. Stefan Boros, liderul sindical de la Elcond Zalau, ne-a spus ieri ca nu stie care va fi deznodamantul, dar ca sunt suparati de decizia luata de adunarea creditorilor. „Suntem suparati, va dati seama. Deocamdata nu stim mai multe, pana nu vom primi procesul verbal al sedintei pe care ni-l vor aduce cei doi imputerniciti pe care i-a trimis sindicatul la Bucuresti sa ne reprezinte interesele”, a declarat liderul de sindicat al Cuprom Zalau.
Adunarea generala a creditorilor s-a intalnit ieri la sediul BDO – adimistratorului judiciar al Cuprom SA, pentru a decide soarta companiei producatoare de cupru. Cighi Iulian si Mihuta Teodor, de la Cuprom Zalau, au fost prezenti la Bucuresti si au avut misiunea din partea sindicatului Elcond sa reprezinte interesele tuturor salariatilor disponibilizati sau iesiti la pensie, ulterior deschiderii procedurii de insolventa.