Pedelistii zalauani preseaza autoritatile locale pentru a rezolva problema pietei centrale. Ei propun ca, in regim de urgenta, primaria sa demareze proiectul de constructie a unei hale agro-alimentare moderne. Conform declaratiilor consilierului local Vasile Filip, banii necesari acestei investitii exista deja in fondul de rulment al bugetului local.
Mutarea pietarilor din centru, din cauza lucrarilor de modernizare ce urmeaza a fi realizate, in alte zone ale orasului nu reprezezinta singura alternativa viabila, in opinia organizatiei municipale a PDL Zalau. Presedintele acestei organizatii, Ioan Abrudan a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca partidul pe care il reprezinta va promova doua proiecte de hotarare in consiliul local, prin care propun alocarea de bani pentru constru-irea unei hale agroalimentare, in zona centrala a orasului. „Este, daca vreti, si in traditia centrelor urbane sa aiba o piata agroali-mentara centrala. Executivul are datoria sa puna in practica o strategie prin care sa se permita avansarea lucrarilor (de modernizare n.n.) si pe de alta parte, mentinerea pietei pe acelasi amplasament, atat in timpul executarii lucrarilor de modernizare a zonei, cat si in perspectiva”, a precizat Abrudan.
In completare, colegul sau de partid Vasile Filip a spus ca democrat liberalii din consiliul local vor convoca o sedinta extraordinara cu doua subiecte pe ordinea de zi – un proiect de hotarare cu privire la alocarea din fondul de rulment a sumelor necesare elaborarii unui studiu de fezabilitate pentru constructia unei hale agroalimenatare, si un altul pentru prelungirea contractelor de inchiriere a comerciantilor ce detin spatii in piata centrala.
O mica piata agro-alimentara in spatele muzeului
Nu toti comerciantii din Piata Centrala a Zalaului vor fi obligati sa se mute, deoarece in perioada 10-14 septembrie 2009, in zona din spatele Muzeului Judetean de Istorie si Arta, se va amenaja o suprafata destinata exclusiv segmentului agroalimentar, intre 90 si 100 de locuri, avand prioritate producatorii. Conform unui comunicat al primariei, comerciantii de produse industriale dezafectati pot opta pentru desfasurarea activitatii in piata din Dumbrava Nord, unde li se pun la dispozitie aproximativ 100 de locatii, cu suprafata de 6 mp/amplasament.