Piața din Dumbrava Nord va fi modernizată cu fonduri europene. ”Bineînțeles, la standard european”, ne informează viceprimarul Teodor Bălăjel, asumându-și, am putea spune, inițiativa primarului Ionel Ciunt încă din campania pentru alegerile locale din 2016, când a și câștigat funcția de primar al Zalăului.

Pentru zona Dumbrava, primarul a gândit regenerarea zonei, prin construirea unei noi piețe pe locul celei vechi, transformarea totală a terenului fostei Uzine Electrice și modernizarea aleilor, spațiilor verzi și străzilor pe care încă nu s-a trecut la reabilitare totală, după ce arterele principale au fost deja modernizate și au fost înființate câteva parcuri și spații de joacă moderne pe terenurile abandonate cândva.

Proiectul este propus spre finanțare prin POR – Programul Operațional Regional, cele mai recente discuții pe aceste proiecte având loc săptămâna trecută, la sediul Primăriei Zalău.

Executivul Primăriei, în frunte cu primarul municipiului, s-a întâlnit, zilele trecute, cu directorul interimar al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Csilla Hegedus și cu directorul adjunct Petru Alboi-Șandru. Primăria Municipiului Zalău urmează să depună pentru finanțare câteva proiecte inițiate de Ionel Ciunt pentru care există oportunități de finanțare pe acest exercițiu: achiziția a 10 autobuze electrice, modernizare coridor de mobilitate strada Valea Miții – strada Mihai Eminescu, amenajarea unei autobaze secundare pentru serviciul de transport public local din municipiul Zalău, modernizarea autobazei pentru serviciul de transport public local din Municipiul Zalău, mdernizare cordior de mobilitate nord-sud: străzile Kossuth, Andrei Șaguna, Gheorghe Lazăr, Tudor Vladimirescu, Fabricii, regenerare urbană zona CET, modernizare Piața Agroalimentară Dumbarva Nord, eficiență energetică clădiri rezidențiale, creșterea eficienței energetice a 15 blocuri de locuințe, eficiență energetică clădiri publice, creșterea eficienței energetice a clădirii Primăriei Municipiului Zalău – monument istoric.

Proiectul pieței Dumbrava este unul futurist, care va oferi spații de comercializare moderne, atât pentru producătorii locali, cât și pentru alte tipuri de produse. Cuprinde o suprafață construită de 900 de metri pătrați, cu acces din două străzi – General Dragalina și Ioan Nechita.

Viceprimarul Bălăjel ne anunță că, zilele trecute, executivul Primăriei a ales și soluția arhitecturală finală dintre proiectele propuse de proiectant.

”Pentru construirea clădirii, am ales zilele trecute din propunerile proiectantului o soluție nu doar foarte utilă din punct de vedere al funcționalității, ci deosebită și din punct de vedere al arhitecturii. Va fi o construcție pe o suprafață de aproximativ 900 de metri pătrați, cu două fețe, una spre strada General Ion Dragalina și una spre strada Ioan Nechita. Va avea în una din părți un etaj, unde va fi și o terasă. Desigur, avem tot interesul să atragem în special producătorii din județ și căutăm să le oferim condiții dintre cele mai bune. Zona este una intens populată și, cu servicii de calitate, în condiții civilizate, va fi o zonă de comerț de succes. Vor fi spații delimitate practic și frumos și dotările vor fi complete, de la mobilier la vitrine frigorifice, instalație de ventilare etc. Soluția reconstruirii pieței pe care am ales-o se va încadra foarte frumos în zonă și, odată cu această modernizare, vom face lucrări consistente de amenajare și în perimetrele adiacente străzilor General Ion Dragalina și Ioan Nechita”, spune Bălăjel.

Important de precizat este că o parte a terenului va fi utilizat pentru locuri de parcare aferente pieței, actualmente fiind un mare spațiu de depozitare pentru fostele tarabe din beton colectate din piețele Centrală și Astralis odată cu modernizarea acestora.