OMV Petrom va schimba marti denumirea sortimentelor de benzina si motorina comercializate in Romania, decizie care nu afecteaza caracteristicilor carburantilor si preturile acestora, a anuntat compania. “Noile denumiri au fost simplificate pentru a facilita procesul de alimentare la pompa”, se arata intr-un comunicat al companiei. Noile denumiri sunt benzina Standard 95 (anterior denumita Premium fara Plumb 95), benzina Extra 99 (anterior Top Premium fara Plumb 99+), motorina Standard (anterior Euro Diesel 5) si motorina Extra (anterior Top Euro Diesel 5).
Petrom a facut asadar combustibilul mai accesibil pentru clientii sai, insa numai cu numele. Daca ar umbla si la pret sa fie mai accesibil, ar fi si mai bine.