Peste 32.000 de cereri de finanțare au fost depuse pentru Măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar”, anunță Ministeru Agricuturii.
Lista nominală cu cererile de finanțare depuse a fost postată pe site-ul oficial al APIA și poate fi vizualizată accesând link-ul https://apia.org.ro/microgranturi-in-domeniul-agroalimentar/. Aceasta cuprinde toate cererile de finanțare depuse, precum și pre-evaluarea automată realizată de sistemul informatic.
În ceea ce privește lista finală a beneficiarilor, legislația prevede că cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate la finanțare în ordinea depunerii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate stabilite în Ghidul solicitantului.
Ajutorul financiar nerambursabil acordat sub formă forfetară este în valoare de 5.000 euro/beneficiar, la cursul valutar aferent lunii mai 2022, respectiv 4,9479 lei.
Proiectul „Microgranturi în domeniul agroalimentar” este parte a schemei de ajutor de stat introdusă prin OUG nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităţilor din domeniul agroalimentar cu finanţare din fonduri externe nerambursabile şi este implementat de MADR, prin intermediul APIA.
Microgranturile, cu o valoare totală de circa 50 de milioane de euro, se acordă din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat.
“Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale mulțumește fermierilor pentru interesul deosebit manifestat pentru accesarea acestei forme de sprijin și va continua demersurile de identificare a unei surse de finanțare care să răspundă cât mai bine nevoilor solicitanților care activează în domeniul agriculturii și industriei alimentare, aflați în situația de a nu obține finanțare prin această măsură ca urmare a epuizării plafonului disponibil. Totodată, asigurăm fermierii că instituțiile subordonate MADR, responsabile cu implementarea măsurilor de sprijin, vor lucra la o mai bună coordonare metodologică și vor intensifica eforturile de debirocratizare privind actele necesare accesării măsurilor gestionate, pentru a simplifica și eficientiza accesul fermierilor la fondurile disponibile”, e mesajul transmis de reprezentanții ministerului.