Peste 300 de milioane de lei alocate în 2023 pentru dezvoltarea Sălajului

cjsj

 

 

 

Anul 2023 a adus în județul Sălaj investiții în valoare de 309 milioane de lei, reprezentând 170% din bugetul inițial alocat dezvoltării. Potrivit administrației județene, este cea mai mare sumă pe care Consiliul Județean Sălaj a investit-o într-un an în proiecte de infrastructură rutieră, sănătate, învățământ, cultură și protecție socială.

Datele oferite de instituție arată că suma alocată dezvoltării Sălajului a fost de 34,2 milioane de lei în anul 2016, a scăzut la 13,3 milioane lei în 2017, iar în 2018 a coborât și mai mult, ajungând la 11,2 milioane de lei. O creștere se observă în 2019, când banii alocați pentru proiecte de infrastructură rutieră, sănătate, învățământ, cultură și protecție socială au fost în cuantum de 36,7 milioane de lei. În 2020, suma aproape se dublează și ajunge la 63,2 milioane de lei, în 2021se dublează din nou și urcă la 131,1 milioane de lei, în 2022 administrația județeană a alocat pentru investiții 176,3 milioane de lei, iar anul trecut a direcționat pentru dezvoltare 309 milioane de lei.

„Sunt foarte bucuros că am reușit să investim în Sălaj, într-un singur an, echivalentul a ceea ce s-a realizat în 16 ani înainte să preiau mandatul. Această performanță este rezultatul eforturilor susținute și al muncii intense depuse în primii doi ani alături de colegii mei din CJ Sălaj. În 2024, îmi doresc să păstrăm acest trend de autodepășire, cu convingerea că toate inițiativele noastre vor fi primite cu entuziasm de către cetățenii Sălajului, oferindu-le un plus de confort și contribuind la îmbunătățirea calității vieții. Prin proiectele pe care le-am depus spre finanțare la ADRNV și prin cele în pregătire pentru sesiunea 2021-2027, sunt sigur că și anul viitor vom depăși așteptările”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții instituției, în acest an au fost reabilitați și modernizați 106 kilometri de drum județean, alți 100 de kilometri fiind în execuție sau în diferite stadii premergătoare demarării lucrărilor.

În domeniul sănătății, sunt în implementare proiecte în valoare totală de peste 45 milioane de lei, iar pentru alte trei proiecte Consiliul Județean Sălaj a obținut finanțare europeană de 4 milioane de lei.

Anul trecut, administrația județeană a alocat pentru sport și activități pentru tineret 4,25 milioane de lei, 800.000 de lei pentru salvarea a 14 monumente istorice și 1,85 milioane de lei pentru asistența socială a vârstnicilor și a persoanelor vulnerabile din Sălaj.