Peste 20 de milioane de lei, bani rămași necheltuiți pe cardurile educaționale
Apel către beneficiarii tichetelor educaționale!
Ultima zi a lunii octombrie este data limită pentru folosirea banilor de pe cardurile educaționale.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, împreună cu Ministerul Educației – România, reamintesc faptul că sumele de pe cardurile educaționale trebuie utilizate până la data de 31 octombrie 2025, în caz contrar posesorii vor pierde sumele alocate.
În prezent, aproximativ 21 de milioane de lei au rămas încă nefolosiți pe cardurile educaționale, fonduri care pot sprijini copiii din medii defavorizate în achiziționarea de rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte sau alte produse necesare pentru școală.
Valoarea sprijinului acordat este de 500 de lei/elev. Banii provin din fonduri europene, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.

