La nivelul județului Sălaj există, în evidențele Casei Județene de Pensii, 6.937 de beneficiari ai unor legi speciale. E important de menționat însă că nu toți acești pensionari intră și în categoria “specialilor” norocoși, care încasează pensii foarte mari.
Pe lista beneficiarilor unor legi speciale sunt incluși, alături de magistrați, personal auxiliar de la instanțele de judecată ori parlamentari, și veteranii de război, văduvele de război, persoanele persecutate din motive politice sau din motive etnice.
Potrivit datelor furnizate de Casa de Pensii Sălaj, avem 2.385 de beneficiari din categoria celor persecutați politc de regimul instaurat în 1945. Alți 1.863 de pensionari sunt din categoria persoanelor persecutate din motive etnice în perioada 1940 – 1945.
Din rândul personalului Curții de Conturi, în Sălaj sunt 12 beneficiari de pensii speciale, în timp ce din rândul magistraților sunt 34 de beneficiari. Alți 20 de pensionari speciali provin din rândul personalului de specialitate al instanțelor de judecată și al parchetelor.
Pensiile agricultorilor au “costat” cel mai mult în 2021
Potrivit datelor de la Casa de Pensii Sălaj, sumele plătite de la bugetul de stat în 2021, prin intermediul acestei instituții, se ridică la 196.195.436 lei. Cea mai mare parte a banilor, peste 91 milioane lei, au mers pentru plata pensiilor agricultorilor. Aproximativ 38 milioane lei s-au folosit pentru plata pensiei minim garantate. Peste 45 de milioane de lei au fost necesari pentru a achita pensiile persoanelor deportate, persecutate politic sau etnic, precum și soții supraviețuitori ai acestora.
Pensiile foștilor magistrați sălăjeni aflate în plată au însumat anul trecut aproape 8,5 milioane lei, în timp ce pensiile încasate de personalul auxiliar din magistratură au depășit 1,5 milioane lei.
Taxele poștale suportate de Casa Județeană de Pensii Sălaj în cursul anului trecut au fost de circa 1,7 milioane lei.
Pensiile speciale sunt o rușine a democrației. Nu ne miră că la un recent sondaj, majoritatea românilor consideră că era mai bine în comunism !