Lacul de acumulare de la Virsolt a fost sambata locul unde cei mai patimasi dar si mai iscusiti pescari din Zalau si nu numai s-au intrecut in cadrul Cupei „Carasul” la pescuit sportiv. La aceasta competitie, ajunsa la a VI-a editie, care a fost organizata de Asociatia Judeteana a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi Salaj, au participat 17 echipaje a cate doi concurenti. Atmosfera de concurs a fost una deosebit de placuta, competitorii avand o numeroasa asistenta, de la copii, rudenii, prieteni si pana la…microbisti de rand, „uriasele capturi” fiind insotite de aplauze si incurajari.
La finalul concursului, locul I a fost ocupat de perechea Nicolae Horincar – Adrian Farcas, podiumul fiind completat de echipele Dorin Marginean – Dorel Tepusa, locul II si Bodis Zoltan – Alin Muresan, locul III. Pe pozitia a IV-a s-a clasat cuplul Silviu Cristescu – Radics Stefan jr., iar pe a V-a perechea Mircea Maier – Domitian Muresan.
Sponsorul concursului, firma Sport Weekend, a acordat premii substantiale, cate un pachet cu materiale de pescuit primind, de altfel, fiecare participant la acest concurs, care ramane o competitie indragita si de neuitat pentru impatimitii in ale sportului „mincinosilor”.