decembrie 5, 2025

Personalul didactic auxiliar intră in lupta pentru gradaţii de merit

imagine-articol0_43959

Dascălii sălăjeni vor concura, începând de anul acesta şcolar, şi cu personalul didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar la concursul de obţinere a gradaţiei de merit. Potrivit inspectorului şcolar general adjunct al Inspectora-tului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, Irina Kovacs, „o noutate în acest an este faptul că personalul didactic auxiliar se poate înscrie la concursul de obţinere a gradaţiei de merit”. 

Categoriile de personal didactic de predare care îşi pot depune dosarul pentru concursul de acordare a gradaţiei de merit sunt: personal de conducere, preşcolar, primar, profesori, consilieri şcolari şi lo-gopezi, vocaţional – sport, vocaţional – desen, vocaţional – muzică, directori palate şi cluburi, personal de predare palate şi cluburi, maiştri, învăţământ special.
Categoriile de personal didactic auxiliar care pot să-şi depună dosarul pentru concursul de acordare a gradaţiei de merit sunt: secretar, administrator financiar, administrator patrimoniu, bibliotecari, laboranţi, pedagogi, informaticieni, precum şi alte categorii.
„Categoriile, precum şi fişele de evaluare, au fost discutate ieri (marţi – n.r.) în comisia paritară, împreună cu reprezentanţii sindicatului”, a anunţat ieri inspectorul şcolar general adjunct, Irina Kovacs.

Cum se atribuie gradaţia de merit

Gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă de cinci ani, începând cu 1 septembrie, şi reprezintă 25 la sută în plus la salariu.
Potrivit metodologiei de acordare a gradaţiei de merit pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat, din 2015 va beneficia de gradaţii de merit şi personalul didactic auxiliar pentru care trebuie realizate consilii consultative la nivelul fiecărui judeţ. stop_coloana
Numărul de gradaţii maxime care pot fi acordate se calculează în funcţie de numărul de norme de la nivelul judeţului astfel: „din numărul stabilit prin aplicarea a 16 la sută din totalul posturilor didactice şi 16 la sută din totalul posturilor didactice auxiliare existente la nivelul Inspectoratului Şcolar se scade numărul de gradaţii acordate personalului didactic şi didactic auxiliar existente în plată, având în vedere că gradaţia de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani, fără a fi luate în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă din motive neimputabile angajatului sau de exercitare a unei funcţii publice”, după cum se arată în motodologie.
Acelaşi document stabileşte şi modul de acordare a punctajelor. Astfel, cel mai mare punctaj, în proporţie de 80 la sută, se acordă pentru activităţi complexe cu valoare instructiv-educativă, 10 la sută din punctaj se acordă pentru performanţe deosebite în inovarea didactică sau managerială, iar restul de 10 la sută probabil rămâne la latitudinea ISJ, care va trebui să stabilească în comisia paritară punctajul şi să elaboreze grila specifică de evaluare pentru fiecare categorie.