Alegerile parlamentare sunt programate duminică, 6 decembrie, dată la care românii cu drept de vot sunt așteptați la urne să-i aleagă pe deputații și senatorii din Parlamentul României pentru următorii 4 ani de zile. Alegerile parlamentare se vor desfășura în condiții speciale, impuse de starea epidemiologică actuală.

Autoritățile garantează că în 6 decembrie vor fi respectate toate măsurile de siguranță.

În acest moment, în jur de 130.000 români sunt fie internați în spital, fie izolați la domiciliu timp de 14 zile astfel că mersul la vot, în cazul lor, nu este o opțiune posibilă. Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că a prevăzut o procedură specială pentru buna desfășurare a votului și în cazul acestor presoane. Procedura prevede că persoanele aflate în izolare pot face cerere online pentru urna mobilă, procedură similară și în cazul persoanelor care nu se pot deplasa la vot pe motiv de boală.

“Avem în fiecare secție urnă mobilă, astefl încât toți să poată să voteze. Există posibilitatea să facă cerere pe site-ul AEP”, a declarat Florin Mitulețu, președintele AEP.

Direcțiile de Sănătate Publică din toate județele urmează să trimită către birourile electorale listele cu persoane carantinate sau izolate pentru fiecare localitate în parte. Astfel, cei care nu pot ieși din casă sau sunt internați în spital trebuie să depună cerere semnată electronic, alături de decizia DSP privind diagnosticul și măsurile de izolare. Documentele se depun până în 5 decembrie, cu o zi înaintea alegerilor.

Procedura de vot cu urna mobilă va respecta toate regulile sanitare și măsurile de siguranță impuse de lege în situația pandemică actuală, spun autoritățile.

Klaus Iohannis, președintele României, a îndeamnat românii să meargă la vot. “Indiferent dacă trăiți într-un oraș care are o incidență mică sau este carantinat, toată lumea are același drept să meargă la vot, are exact aceleași posibilități. Sunt convins că nu va fi nici o piedică pentru absolut nimeni. Fiecare român care va dori să voteze, și sper să o facă cât mai mulți, va putea să o facă în siguranță”, a afirmat șeful statului.