Silvicultori din Sălaj, acuzați că au furat lemn de peste 80.000 lei
Doi bărbați de 75 și 64 de ani, angajați ai unui ocol silvic privat din județul Sălaj, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind suspectați că au introdus date false în aplicația SUMAL 2.0 și au exploatat ilegal masă lemnoasă, prejudiciul depășind 80.000 de lei.
Acțiunea a avut loc miercuri, 24 septembrie, când polițiștii IPJ Cluj, sprijiniți de jandarmi și sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, au efectuat trei percheziții domiciliare în județele Cluj și Sălaj.
Potrivit Poliţiei, două persoane, angajați ai unui ocol silvic din Sălaj, respectiv un bărbat de 75 de ani și altul de 64 de ani, ar fi fost implicate în introducerea de date nereale în aplicația informatică Sumal 2.0, referitoare la diametrele și înălțimile arborilor inventariați.
Activitatea s-a desfăsurat în județul Cluj și ar fi constat în marcarea și exploatarea unui volum de masă lemnoasă mai mare decât cel menționat în actele de punere în valoare, provocând un prejudiciu de peste 80.000 lei. De asemenea, aceștia ar fi introdus date false în ceea ce privește avizele de însoțire a materialului lemnos, manipulând informațiile privind numărul de arbori exploatați și volumul total transportat.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe bunuri de interes, respectiv telefoane mobile, un laptop, documente și înscrisuri, dar și muniție.
Cele trei persoane vizate de percheziții au fost conduse la sediul Serviciului de Ordine Publică Cluj pentru a fi audiate și pentru a se clarifica circumstanțele implicării lor în aceste activități ilegale.
În urma administrării probatoriului, două dintre persoanele implicate au fost reținute pentru 24 de ore.
În cauză, cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru clarificarea tuturor circumstanțelor cazului.
