Poliţiştii sălăjeni au efectuat trei percheziţii domiciliare la locuinţele a trei adolescenţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani.
Cei trei sunt bănuiţi de comiterea a cinci furturi din locuinţe. Faptele au fost comise în timpul nopţii, în municipiul Zalău. Printre bunurile sustrase se numără un telefon mobil, o tabletă, dar şi diferite sume de bani.
Prejudiciul cauzat în aceste fapte penale este de 4.000 de lei, din care s-a recuperat până în prezent jumătate, spun reprezentanții IPJ Sălaj.
În urma probatoriului administrat, adolescentul de 16 ani a fost reţinut, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău cu propunere de arestare preventivă.