Pentru ca ”toți să fim una”. Hristos, Christos sau Cristos?

Dragi cititori, constat cu durere cum dezbinările dintre biserici devin tot mai distructive și cum acest mod de a trăi credința deviază alarmant de la adevărata trăire.
Am folosit ocazia aceasta pentru a scrie cu privire la subiectul ecumenismului, o dată pentru că este un subiect care mă preocupă mult și pentru care sufăr în tăcere, dar și pentru că în Biserica Greco-Catolică a început zilele trecute Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor.
Consider că aceste inițiative sunt un pas foarte mic, dar un început favorabil și necesar care să ducă ulterior la unitate, atâta timp cât pornește dintr-o dorință interioară sinceră după reconciliere și solidaritate.
Știm că fiecare cult are o istorie umană, dar fiecare trebuie să revină constant la principiile evanghelice și să-și cântărească atitudinea și gândirea în lumina acestora. Ne-am separat trimițându-ne în exil, ne-am separat ucigând în numele lui Christos, ne-am separat instigandu-ne la ură, ne-am creat o lume polemică, ori acestea nu sunt mărturii autentice de credință și nu sunt principiile care ne-au fost lăsate patrimoniu de Mântuitorul. Ele nu fac decât să pună într-o gravă confuzie și repulsie pe toți cei care și-ar dori să urmeze vreodată valorile creștine.
Până când nu ne vom raporta corect la Christos, până când nu vom documenta credința în adâncuri, până când nu vom simți în noi durerea profundă a rupturii, nu are cum să se producă în interiorul nostru o schimbare reală și sănătoasă, iar noi vom continua să ne poticnim în litere și expresii, în orgolii și certuri.
Atât bisericile de rit bizantin, cât și cele de rit latin au un tezaur de spiritualitate extrem de vast, care nu poate fi pus la îndoială de nimeni și nimic. Nu putem să anulăm autenticitatea sfinților, a martirilor și a minunilor nici dintr-un spectru spiritual, nici dintr-altul, ar fi total irațional! Asta dovedește că atât bisericile de rit bizantin, cât și cele de rit latin sunt veritabile, pentru că au dat naștere la atâtea minuni și la atâția coloși ai valorilor creștine. De ce să nu culegem nectarul din toate aceste ansambluri? De ce nu judecăm pomul după roade?
Am fost întrebată la un moment dat, în urma unui articol: de ce ”Christos”, scris sub forma aceasta? De ce nu ”Hristos”, sau ”Cristos”? Răspunsul este: dintr-o durere… Durerea că oamenii se poticnesc cu atâta ușurință în literă și pierd spiritul, pierd conținutul și esența. În momentul de față, în Biserica Ortodoxă se foloseste ”Hristos”, iar în bisercile catolice se foloseste ”Cristos”. Eu nu am vrut să folosesc nici o formă, tocmai pentru a arăta că nu sunt părtinitoare și de aceea am ales forma ”de mijloc”, adică ”Christos”. Dacă o literă ne oprește din drumul nostru către unitate și către întâlnirea vie cu Mântuitorul, atunci este foarte trist…
Eu sunt o credincioasă greco-catolică, dar am tot respectul și toată dragostea pentru ortodoxie și, pe măsură ce aprofundez scrierile sfinților, atât latini cât și bizantini, pe măsură ce aprofundez cuvântul biblic și Sfintele Taine, am o senzație profundă că suntem una, nu mai simt nici un zid, nici o barieră. Consider că un bun catolic ar trebui să fie un bun ortodox și un bun ortodox, un bun catolic.
Întâlnirile ecumenice nu sunt și nu trebuie să fie compromisuri în credința niciunuia, acestea nu ar fi autentice și ar fi un pericol mare pentru Biserică. Eu cred în dialoguri despre viață și virtute, despre comunitate și pace, în care trebuie căutate ”armele” comune cu care, toți împreună, să fim zid împotriva pericolelor îngrijorătoare ce lovesc din toate direcțiile.
Dacă într-adevăr pricepem ce înseamnă unitatea, nu ne putem împăca cu aceste dezbinări. Ar trebui să ne rugăm pentru adevărata unitate, frângându-ne și împărtășindu-ne dorul comun, recunoscându-ne lipsurile și responsabilitățile, îmbogățindu-ne unii de la alții, nu filosofând cu un aer de superioritate, ci cu un spirit de smerenie și bunătate. Dacă noi ne tot preocupăm să scoatem la lumină erorile trecutului, să aruncăm cu pietre când, dragilor, toți am greșit… atunci nu facem decât să dărâmăm Biserica și nu să o reconstruim. Din păcate, din cauza dezbinărilor dintre creștini și a faptului că noi nu suntem coerenți cu doctrina, societatea în care trăim a pierdut reperele, a pierdut orientarea și este într-o criză identitară cum nu a mai fost vreodată.
Fiecare din ”încăperile” din care provenim ar trebui să ne purtăm cu bunătate față de cei care au ales alte uși sau care sunt încă în anticamere. Dacă au greșit, ei au cu atât mai multă nevoie de rugăciune și mărturii autentice de credință; dacă sunt dușmani, ni se cere să ne rugăm pentru ei. Iată una dintre regulile universale pentru întreaga omenire.
Vă invit să ne cunoaștem unii pe alții mai bine, cu siguranță fiecare are o înțelegere și o lumină de împărtășit! Când noi vom face toate eforturile să trăim Evanghelia și nu Legea, vom descoperi că dezacordurile noastre sunt mărunte, dezbaterile inutile și rivalitățile paralizante. În această perioadă suntem cu toții chemați la o reflecție asupra iubirii și învățăturii lui Iisus Christos, ca sursă și rațiune pentru pace, compasiune și bună înțelegere. Suntem chemați să cerem din nou Rusalii asupra noastră, pentru ca fiecare dintre noi, cu identitatea specifică, să ne unificăm sub cupola aceluiași ideal suprem: Christos.