decembrie 5, 2025

Pensionarii sunt chemaţi la pescuit pe lacul Varşolţ

imagine-articol1_41485

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Zalău, împreună cu Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi şi cu sprijinul Instituţiei Prefectului, al Consiliului Judeţean şi al Primăriei Zalău, organizează în data de 4 septembrie a treia ediţie a concursului de pescuit pentru pensionari, care se va desfăşura pe lacul de acumulare Vârşolţ. Acest concurs are ca obiectiv scoaterea pensionarilor în natură pentru a petrece timpul altfel decât de obicei şi igienizarea de către pensionari a lacului Vârşolţ în zona digului. Toţi doritorii se pot înscrie până la data de întâi septembrie la sediul CARP Zalău, taxa de înscriere fiind de 10 lei.
Concursul respectă regulile impuse de Agenţia Naţională de Pescuit Sportiv. La ora 8:30 este plecarea cu autocarul din faţă de la Zahana. La 9:30 se face tragerea la sorţi şi instalarea fiecărui participant în stand. La ora 13:00 se va încheia concursul, iar după cântărirea peştelui prins se vor stabilii câştigătorii şi va fi organizată festivitatea de premiere. Se vor acorda premii în bani şi în materiale sportive de pescuit, medalii şi diplome. Se va acorda un premiu special pentru cel mai bun stop_coloana igienizator (cel care va culege cele mai multe deşeuri din lac). După terminarea tuturor activităţilor pe lac, toţi participanţii sunt invitaţi la o masă festivă, unde fiecare pescar îşi poate povestii “marile realizări”. Întoarcerea la Zalău va fi prevăzută, ca de obicei, cu cântece patriotice şi se vor opri în centrul Zalăului unde se vor bucura de succesul concursului.
La ediţia precedentă a Cupei “Pensionarului Sălăjean” au participat 49 de pensionari. Potrivit preşedintelui CARP Zalău, Ioan Ivaşcău, atmosfera de anul trecut a fost foarte apeciată de toţi participanţii. “Concurenţii au fost foarte mulţumiţi de organizarea şi desfăşurarea concursului”, ne-a spus Ioan Ivaşcău.