O firmă din Crişeni a luat banii pentru a reabilita termic un bloc din cartierul Astralis, şi-a bătut joc de locatari
şi a dispărut.
Lucrările de reabilitare termică a blocului A13 din cartierul Astralis s-au dovedit a fi efectuate cat se poate de romaneşte după ce la prima rafală de vant polistirenul prins doar cu adeziv de mansarda imobilului s-a desprins lăsand in urmă doar molozul. Asociaţia de proprietari a blocului A13, in marea ei parte formată din pensionari, s-a gandit să-şi izoleze imobilul pentru a nu mai trece incă o iarnă cu facturi imense la energie. Apartamentele cu trei camere au cotizat cu 2600 de lei, iar cele cu două camere cu 2200 de lei. Reprezentantul locatarilor a contractat o firmă, Ela Procon SRL, din Crişeni, care să realizeze lucrările de reabilitare termică şi au convenit să-i dea avans un sfert din costul lucrării.
Duşi cu zăhărelul
Probleme au apărut incă din primele săptămani de la demararea lucrărilor. „Le-am dat avans un sfert din sumă, dar după o săptămană au venit cu tot felul de scuze să le mai dăm din bani, ba că nu mai au cu ce plăti muncitorii, ba că au cumpărat materiale, şi le-am mai dat o tranşă”, ne spune Garbău Ioan, unul din locatarii blocului.
După ce s-au văzut cu sacii in căruţă şi au incasat de la bieţii oameni 27.000 de lei, din totalul de 47.000 de lei, reprezentanţii firmei Ela Procon nu au mai răspuns solicitărilor locatarilor şi au refuzat să vină la faţa locului să decidă caţi bani trebuie să primească pentru lucrările care le-au efectuat, o parte cu ajutorul băieţilor de la adăpostul de noapte.
„Maine” a trecut de o lună
„In fiecare zi am sunat şi i-am rugat să vină se termine lucrarea, răspunsul a fost venim maine, venim maine”, ne-a spus Garbău Ioan, cel care a incheiat contractul cu firma din Crişeni. „Deşi termenul de finalizare a lucrării era 17 octombrie, aceasta este executată in proporţie de circa 30-40 la sută şi este de proastă calitate, dar noi le-am plătit peste 60 la sută din lucrare”, a completat locatarul. Pentru că s-au trezit cu banii luaţi mişeleşte de firma a cărei administrator este Haiduc Mirela şi cu lucrările de reabilitare nefinalizate, locatarii au decis să contracteze o altă firmă. Insă şi aceasta cu pretenţii financiare destul de mari. Ca să fie finalizată lucrarea incepută de Ela Procon, fiecare apartament din A13 a cotizat cu incă 600 de lei.