Legea unica privind sistemul de pensii, la care se lucreaza in prezent, va obliga si persoanele care lucreaza in domeniile in care exista pensii speciale sa contribuie la sistemul public de pensii, incepand din 2010. Pensia se va acorda pe baza contributiilor din intreaga cariera, renuntandu-se la cea speciala care este echivalenta cu 80% din media salariului din ultimele 12 luni lucrate. Grupul interministerial, format din reprezentanti ai Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Muncii, Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Justitiei, cel al Afacerilor Externe si ai SRI s-a reunit marti, 12 aprilie, pentru a discuta principiile care stau la baza proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice.
Urmeaza sa fie discutate principiile referitoare la contributivitate, potrivit declaratiilor lui Mihai Aeitan, consilier de stat in Guvern. A fost luat in discutie si principiul tratamentului egal si cel al solidaritatii sociale, toate acestea fiind prevazute de legea publica a pensiilor. Cei 350.000 de angajati din sistemele speciale vor avea pensii calculate pe baza contributiilor pe care ar fi trebuit sa le achite la buget in anii de munca, la fel ca orice salariat din economie. In prezent sunt circa 200.000 de persoane care beneficiaza de pensie speciala. Din aceasta categorie fac parte politistii, magistratii, militarii, judecatorii, procurorii, functionarii parlamentari si cei din instante sau parchete, parlamentarii, diplomatii etc. Magistratii si aviatorii au cele mai mari pensii speciale, care ajung si pana la 33.000 de lei lunar.
Numarul bugetarilor care contribuie la sistemul public de pensii este de aproximativ 1,3 milioane, iar numarul total al angajatilor de la stat si din sectorul privat este de aproape 4,9 milioane.
Guvernul mai vrea sa introduca un sistem paralel de plata a pensiilor, pe langa pensiile private la piloanele II si III. Al IV-lea pilon reprezentand pensia ocupationala, ar presupune ca persoanele care contribuie la acest sistem, sa primeasca pensii mai mari la finalul carierei.