Penibilitatea de a da 10 cu!
Departe de noi este gandul de a pune la indoiala credibilitatea profesorilor de limba romana la examenul de bacalaureat unde, in judetul nostru, din 2.376 de candidati, aproape jumatate, adica 1.030 au luat nota 10. Momentul euforic al absolventilor cu note maxime la literatura pare sa demonstreze profunzimea cunostintelor si a raspunsurilor magnifice date, ce i-au facut pe examinatori sa-i felicite de 1.030 de ori. Cateva note mediocre au fost o exceptie.
Nu suntem pentru rigiditate si severitate spartana la examene, dar nici pentru indulgenta si lipsa de verticalitate ale unor examinatori, care in asemenea situatii isi abandoneaza o serie de principii, transformandu-se in „BONOMI”. O eleva, iesind de la examenul oral de limba romana, marturisea ca tare i-a fost rusine cand a confundat „Napasta” lui Caragiale cu „Enigma Otiliei” a lui Calinescu si pe „Noi vrem pamant” a lui Cosbuc cu „Doina” lui Eminescu. Examinatoarea a inchis ochii, dandu-i elevei nota 10. De ce? Pentru ca mari sunt caile Domnului! Nu putini au fost elevii care s-au condus dupa indemnul lui Eliade Radulescu „Scrieti baieti, scrieti, numai scrieti romaneste”. Dupa acestia, continutul si raspunsul la subiect nu conteaza, ci vorba buna la oral si numarul filelor scrise in lucrare.
Suntem impotriva ca la examen sa se „taie in carne vie”, dar nici sa avem situatii cand nota 10 este data cu mare usurinta pentru a demonstra profesionismul si calitatea unitatii scolare. Un alt elev, iesind de la examenul oral de limba romana, facea haz de necaz, mai in gluma, mai in serios si marturisea ca majoritatea colegilor au luat nota 10, notarea semanand cu vechea intrecere socialista.
Cele peste 1.000 de note de 10 erau comentate atat de elevi cat si de parinti. Nota 10 la oral asigura in mare masura reusita in cazul cand candidatul obtine o nota mica la scris. Si pentru a avea cat mai multe note de 10 la oral, fortele oculte apelau la factori subiectivi de alta natura, introducandu-se in subteran ^soparlica^.
Numai ca la examenul scris, situatia e alta, factorii subiectivi devin neputinciosi chiar daca pe ici pe colo s-ar mai putea „indulci” situatia, dar cu riscuri deosebit de mari.
A da la actualul bacalaureat 1.030 de note de 10 la proba orala, din 2.376 examinati, dovedeste o pregatire a elevilor de invidiat pentru cei din judetul nostru, ei meritand de fapt felicitari.
Dar… sa asteptam notele de la limba romana-scris, unde corectarea se face de o alta comisiei. Vom mai avea peste 1.000 de lucrari scrise notate tot cu 10? Cum se va justifica nota de 10 la oral cu notele de 5 si 6 de la scris? Mai mult, exista posibilitatea sa avem si cazuri cand elevul a fost notat la oral cu 10, dar la scris a luat 4. Media va fi 7, dar diferenta intre 10 si 4 nu e discutabila? Nu ne da de banuit faptul ca examinatorii au fost subiectivi? Discrepanta ce va fi intre notele de 10 la examenul oral si notele de 7, 6, 5 si chiar 4 de la scris nu umbreste calitatea examenelor de absolvire?
Si totusi, exista o singura solutie: eliminarea examenului oral. Numai atunci vom fi mai aproape de adevar, iar elevii sarguinciosi si buni la invatatura vor merita laurii succesului.