PDL a intrat pe ultima turnanta pentru alegerile de maine de la Romexpo, din Bucuresti. 5000 de delegati din intreaga tara vor fi prezenti pentru a-si alege presedintele partidului.
Claudiu Barsan, presedintele Organizatiei Municipale Zalau a PDL ne-a declarat ca rezultatul este in acest moment imprevizibil. „Oamenii vor vota pana la urma conform constiintei lor. Daca la inceput, Vasile Blaga parea sa aiba un avantaj confortabil, acum lucrurile s-au schimbat. Elena Udrea a fost mai prezenta in mass- media si are sustinerea filialelor puternice din Ardeal. Printre ultimele care si-au afirmat sustinerea, chiar miercuri, pentru Elena Udrea, se afla judetele Bistrita si Brasov. Monica Macovei, la randul ei, formeaza un curent care ar fi bine sa fie cat mai bine reprezentat, pentru ca are in jurul ei oameni tineri,integri si capabili. Pe Elena Udrea o vad avand o deschidere mai mare pentru a face opozitie. Vasile Blaga, actualul presedinte al PDL, porneste cu un handicap legat de rezultatul slab de la alegerile de anul trecut, iar in partid se simte tot mai acut nevoia de o schimbare”.
Conform semnaturilor de sustinere date de sefii de organizatii, Vasile Blaga are sustinerea filialelor Alba, Caras- Severin, Timis, Bihor, Hunedoara, Satu- Mare, Mures, Covasna, Valcea, Ialomita, Olt, Giurgiu, Teleorman, Tulcea, Calarasi, Olt, Constanta, Dolj, Ilfov, Braila, Buzau, Arges, Gorj, Iasi, Suceava, Galati, Botosani, Vrancea, Vaslui.
Elena Udrea este sprijinita de organizatiile PDL din judetele Salaj, Cluj, Bistrita, Sibiu, Brasov, Maramures, Arad, Harghita, Mehedinti, Prahova, Dambovita, Neamt, Bacau.