Nu-i ușor, dar nici imposibil, să-i convingi pe tineri să iubească pământul. Am văzut, ce-i drept puțini juni, care după ce au căpșunărit prin Spania s-au întors și au făcut pe pământ românesc propriile culturi de căpșuni. Ce ne facem însă că tinerimea de astăzi și, parcă, dintotdeauna își dorește socializare, grupuri, anturaje, localuri publice și elegante, cluburi. Pluguri mai puțin. Oricât de binefăcătoare și stimulative vor fi politicile guvernamentale ce vor urma (50.000 de euro pentru instalarea tinerilor fermieri, 15.000 de euro pentru înființarea unei ferme etc) e dificil să-i aduci pe tinerii ajunși orășeni la dragostea pentru brazdă. Măcar la o zecime din dragostea cu care un tânăr țăran din Prislop, pe nume Ion, săruta pământul în răcoarea dimineții. Tinerii preferă terasa urbană prispei casei de la țară. Pentru ei, satul, provincia, înseamnă pripășire, iar ei vor propășire materială. Dacă se poate, peste noapte. Uneori îmi vine să la dau dreptate. În mod real, câteva tractoare există în fiecare sat. Numai că prețul lucrărilor agricole este mult peste ceea ce țăranul, fie el tânăr sau bătrân, poate obține de pe produsle sale. stop_coloana Mă întreb pe ce se bazează romantismul unora care sunt pur și simplu exaltați când vorbesc de perioada interbelică, de binele care s-ar fi prelins peste țăran. Nu sunt prea departe vremurile – bătrânii din zonele de deal își amintesc – când lângă mălai oamenii mai puneau pe masă și altceva doar la Paști și la Crăciun. Și atunci de ce ne-am mira că “Iarba verde de acasă” nu le mai surâde tinerilor spre a se întoarce la țarina strămoșească. E aceeași atmosferă la sat pe care o descria Topârceanu în “Vara la țară”. Se vor duce tinerii la sate când programele de susținere a agriculturii vor fi cu adevărat accesibile și atrăgătoare. Poate când va face plopul pere și răchita micșunele.

 

Post Views: 62