Democrat-liberalii spun că membrii USL ar trebui să fie preocupaţi de problemele reale ale judeţului şi să nu facă referendum pentru un proiect de lege inexistent.
Organizaţia judeţeană a PDL critică hotărarea Consi-liului Judeţean de a organiza un referendum, atata timp cat nu există o iniţiativă legislativă pentru desfiinţarea celor 41 de judeţe actuale. „Consiliul Judeţean a adoptat joi o hotărare preventivă, in cazul in care peste un an sau doi va reveni in actualitate reorganizarea administrativă a ţării. Pe langă faptul că dezbaterea publică privind reorganizarea a fost suspendată, hotărarea de joi a fost luată la hei-rup pentru că aşa s-a dictat de la Bucureşti”, a declarat Claudiu Barsan, purtătorul de cuvant al PDL Sălaj. Democrat-liberalul mai spune că hotărarea Consiliului Judeţean, prin care preşedintele Tiberiu Marc a fost imputernicit să decidă prin dispoziţie data şi calendarul referendumului, „nu este tocmai legală, iar Instituţia Prefectului trebuie să vadă legalitatea acestui act”. De asemenea, preşedintele organizaţiei de tineret a PDL, Bogdan Ilea, consideră că Tiberiu Marc ar trebui „să consulte populaţia cand va termina autostrada Zalău – Jibou sau aeroportul promis in campania electorală”.
Bogdan Ilea: „Consilierii locali să se ferească de afaceri cu primăriile”

In ce priveşte cazul Marioarei Vass, consilier local al comunei Bobota, care a obţinut prin firma sa lucrări finanţate de Primăria Bobota, avocatul Bogdan Ilea este de părere că „din punct de vedere legal, faptul că doamna Vass a participat la şedinţa de Consiliu Local la care s-au repartizat acele fonduri nu reprezintă un conflict de interese”. Totuşi, făcandu-i-se cunoscute prevederile legale in acest caz, Bogdan Ilea a admis că „instituţiile abilitate trebuie să ia măsuri, iar in cazul consilierilor locali este de dorit să se ferească de raporturi comerciale cu instituţiile pe care le reprezintă pentru că se nasc suspiciuni”. Prefectura Sălaj a sesizat Agenţia Naţională de Integritate in cazul aface-rilor familiei Vass, după ce Corpul de control al Prefectului a analizat eventuala incompatibilitate a Marioarei Vass, care in calitatea sa de consilier local PDL in Bobota şi administrator al firmei S.C Mavas M&G S.R.L., a contractat lucrări pentru două unităţi de invăţămant din Bobota.