Democrat-liberalii au decis, duminica seara, in Colegiul Director, sa continue relatia cu PSD, dar i-au cerut premierului sa ia o decizie in privinta comportamentului social-democratilor, potrivit unor surse din partid acesta urmand a cere luni remanierea ministrului de Interne Dan Nica.
Sursele democrat-liberale au declarat pentru MEDIAFAX ca, in urma analizei facute in cadrul Colegiului Director, s-a stabilit ca nu se va rupe coalitia PDL-PSD, chiar daca aceasta nu functioneaza in cea mai mare parte a organizatiilor din teritoriu. Cu toate acestea, mai multi dintre reprezentantii PDL in Colegiul Director s-au pronuntat in favoarea unei remanieri guvernamentale, ministrii vizati de discutii fiind in principal social-democratii Ecaterina Andronescu si Dan Nica. „Noi ne-am facut treaba. Ramanem la guvernare, iar acum decizia este a premierului, noi l-am mandatat si are tot sprijinul partidului”, au mentionat sursele citate.
Premierul Emil Boc le-a transmis colegilor ca o decizie privind o remaniere este strict atributul sau, ca premier, si ca PDL nu poate propune o schimbare la nivelul formulei guvernamentale, dar ca o astfel de decizie va fi luata in perioada urmatoare, cel mai probabil in sedinta coalitiei de luni.
Astfel, premierul Boc i-ar putea anunta pe partenerii din PSD ca doreste schimbarea de la ministerul Admnistratiei si Internelor a lui Dan Nica, pentru declaratiile recente cu privire la fraudarea alegerilor. Justificarea acestei decizii ar putea fi aceea ca MAI este organizatorul alegerilor prezidentiale, astfel ca mesajul transmis de Nica referitor la posibilitatea turismului electoral denota nu numai lipsa de profesionalism a acestuia, dar si incercarea de a crea o manipulare privind o posibila fraudare a scrutinului de catre PDL.
Sursele citate au mai precizat ca decizia privind o posibila remaniere va fi luata de premeirul Boc intr-o forumula restransa, cu cativa lideri ai partidului si dupa consultarea presedintelui Traian Basescu.
In cazul unei decizii de schimbare a lui Nica din functia de ministru al Administratiei si Internelor, premierul trebuie sa consulte si sa informeze partenerii de guvernare, aceasta fiind singura obligatie stipulata in protocolul de colaborare dintre cele doua partide. Astfel, potrivit regulamentului privind functionarea coalitiei la nivel central, primul-ministru poate propune, motivat, revocarea unui ministru numai dupa consultarea prealabila a conducerii celeilalte parti si cu informarea, in aceleasi conditii, a BPCC.
Functia de ministru de Interne ar reveni in continuare PSD, in protocol stipulandu-se clar ca partea care nu detine functia de prim-ministru are drept de prima optiune pentru una dintre celelalte functii de membru al Guvernului, iar PSD a ales ca prima optiune portofoliul de la MAI.
Ministrul de Interne, Dan Nica, a afirmat vineri, la Craiova, ca detine informatii conform carora nu mai exista niciun autocar liber de inchiriat in 22 noiembrie si 6 decembrie, apreciind ca romanii se pregatesc fie pentru turism la manastiri, fie „cineva s-a hotarat sa organizeze turism electoral”.
PDL a decis continuarea relatiei cu PSD, Boc ar putea cere schimbarea lui Nica
Articole
APIA: Fermierii pot cere banii de motorină
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2025, inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură aferente trimestrului IV al anului 2024 (perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2024). Cererile se depun la APIA Sălaj de către administrator/ reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal…
Mai mult...Comisia Europeană a aprobat bani pentru fermierii români afectați de secetă. Cine primește banii
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de două miliarde de lei (400 de milioane de euro) pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă. Vor primi sprijin financiar din acești bani producătorii agricoli care au fost afectaţi în mod direct de seceta severă din perioada septembrie 2023 – august 2024. Sumele sunt pentru culturi de grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb. Pentru a beneficia de ajutoare financiare, producătorii agricoli trebuie…
Mai mult...