Pedelistii au pus mana de la mana pentru o campanie de ajutorare a sinistratilor din Botosani.
Partidul Democrat Liberal, prin filiala Salaj, s-a solidarizat cu victimele inundatiilor din judetul Botosani si printr-un gest umanitar au donat medicamente si materiale de constructii locuitorilor din Dorohoi, a anuntat presedintele PDL Salaj Lucian Bode.
Tot in aceasta perioada, democrat liberalii desfasoara o actiune de strangere de cereale pentru sinistratii moldo-veni, iar in viitorul apropiat au de gand sa mai duca un transport in cantitate de 20 de tone spre zonele inundate. Pentru 40 de copiii din Botosani, pedelistii salajeni au organizat o tabara la Tusa pe o perioada de opt zile. „Acest lucru nu se stie deocamdata daca va fi o certitudine, foarte multe judete au facut o oferta de tabara copiilor sinistrati, prefectul de Botosani chiar spunea ca nu au atatia copii cate oferte sunt pentru ei”, a declarat vicepresedintele PDL Salaj, Septimiu Turcas.