Deşi rezultatul oficial a fost de 170 de voturi pentru Legea pensiilor, filmările demonstrează că in sală au fost numai 80 de deputaţi.
In urma votului asupra legii pensiilor, liberalul sălăjean Mirel Taloş acuza partidele aflate la putere că au fraudat votul. „Inainte de a pleca din sală votul a fost 120 la 80, in favoarea lor, in mod constant,şi era clar că nu aveau 168 de voturi pentru trecerea unei legi orga-nice, prin urmare au trecut-o ilegal”. Liberalul a explicatşi metoda folosită in Cameră. „Pentru că nu au avut majoritatea absolută, au decis să nu se mai voteze electronicşi au trecut la votul cu mana ridicată”. In final legea a fost trecută cu 170 de voturi, cu două mai mult decat minimul necesar. Acuzaţiile aduse de către Mirel Taloş au fost indreptătiţe, in urma filmă-rilor făcute in Camera Deputaţilor,şi difuzate de către televiziuni, s-a constatat că in sală erau prezenţi doar 80 de deputaţi.

PSD VA CONTESTA LEGEA PENSIILOR LA CURTEA CONSTITU{IONALĂ
Victor Ponta a anunţat că formaţiunea politică pe care o conduce va sesiza Curtea Constituţională pe Legea pensiilor. El a afirmat că, pe langă atacul de neconstitu-ţionalitate a Legii pensiilor, PSD va formulaşi o sesizare impotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, sesizare care ar putea fi inaintată nu doar Biro-ului Permanent al Camerei, cişi in justiţie. „Strangem dosarul fraudelor Anastase. Nu este prima dată cand votul in Camera Deputaţilor este fraudat. Roberta Anastase a anunţat un vot de peste 170, in timp ce pe toate imaginile filmate de televiziuni se puteau număra cel mult 80 de deputaţi prezenţi in plen. Va veni momentul cand doamna Anastase va răspunde nu doar politic pentru aceste fraude, cişi juridic”, a declarat Ponta.
Proiectul legii pensiilor a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor, cu 170 voturi „pentru”, două „impo-triv㔺i trei abţineri, in absenţa reprezentanţilor PSDşi PNL, după o dezba-tere maraton in care parlamentarii care susţin Guvernul au reuşit să işi impună amendamentele dorite.
Bode: „Numărul de voturi este cel numărat de secretari”
In pofida acuzaţiilor care le sunt aduseşi a inregistrărilor video, deputatul Lucian Bode declară că „la votul final, mobilizandu-se toate partidele din arcul guvernamental, s-au inregistrat 170 de voturi”. „Eu cred că acesta este rezultatul votului, cel numărat de secretarişi transmis preşedintei Roberta Anastase”, a completat democrat-liberalul. Bode mai spune că din punct de vedere politic „ceea ce a făcut PNLşi PSD, plecand din sală, arată că nu-i interesează soarta pensionarilor. De asemenea, dacă ei rămaneau in sală, in primul rand, aveau posibilitatea de a-şi susţine cu argumente, dacă le-ar fi avut, propria variantă sau puteau să ceară vot prin apel nominal, care ar fi eliminat orice suspiciune; dar s-au grăbit să iasă pentru că aveau treburi mai importante, pe la aeroport, meci, televiziuni”.