FC Zalău a obţinut vineri după amiază o victorie foarte importantă la CS Oşorhei. Astfel, după trei înfrângeri consecutive, “alb-albaştrii” au izbutit să se impună la limită în faţa grupării din judeţul Bihor, singurul gol al partidei fiind marcat de Cristian Tăbîrţă, după o pasă primită de la Paul Mateciuc.

Deşi nu a fost un joc spectaculos cu multe ocazii, e bine că s-a terminat cu o victorie pentru gruparea sălăjeană, victorie cu ajutorul căreia, FC Zalău a urcat pe locul 4, fiind la egalitate de puncte cu ACS Comuna Recea, după ce elevii lui Romică Buia au pierdut în deplasarea de la Unirea Jucu.

Deşi Paul Mateciuc a oferit pasa decisivă pentru golul marcat de Tăbîrţă, fundaşul Zalăului nu prea îşi acordă credit pentru golul marcat de FC Zalău. Mai mult de atât, Mateciuc a avut cuvinte de laudă şi la adresa portarului Andrei Pop, aflat la debutul în Liga a III-a.

“Am încercat o pasă peste apărare şi am avut norocul ca un adversar să sară pe sub minge. Doar Cristi Tăbîrţă îşi are meritul pentru că a fructificat greşeala apărării adverse. Meciul a fost unul încurcat, cei de la CS Oşorhei s-au apărat mult şi noi am încercat să atacăm şi să îi desfacem. Pot să zic că vremea şi terenul rău au influenţat jocul nostru, dar e bine că am câştigat. Vreau să îl felicit pe Andrei Pop, care a fost foarte sigur pe el pentru vârsta lui şi mai ales că s-a aflat la debut. În următoarele meciuri, rămâne să vedem ce vom face. Vom lua fiecare meci în parte şi încercăm să obţinem maximum din ce se poate de la fiecare partidă” , ne-a declarat Paul Mateciuc.