Primăria Vârșolț a trimis zilele trecute un convoi de patru microbuze încărcate cu alimente și medicamente donate de comunitatea locală din Vârșolț, de locuitori ai Comunei Șamșud și Bocșa, iar un sprijin important constând în medicamente a fost acordat din partea UDMR Sălaj.
Coordonatoarea acțiunii umanitare de la Vârșolț a fost Melinda Dragoș, care a și mers în Ucraina să livreze donațiile cu scopul de a sprijini populația grav afectată de război. Donațiile au fost predate primarului comunei Gatt din Ucraina, comună înfrățită cu Vârșolțul, însă ajutoarele au fost preluate la câțiva kilometri de granița cu România din cauza riscurilor de a fi atacați.
”Am trimis săptămâna aceasta patru microbuze pline cu alimente, medicamente, apă și diferite produse de strictă necesitate. Vreau să le mulțumesc locuitorilor comunei Vârșolț care au donat, dar și colegilor primari din Șamșud și Bocșa pentru implicarea lor. Un prijin considerabil a venit și din partea UDMR Sălaj și îi mulțumesc domnului deputat Seres Denes pentru implicare. A fost nevoie de aprobări speciale pentru a duce aceste ajutoare în Ucraina. Nu au putut merge departe de graniță din cauza interdicțiilor și riscurilor. Ajutoarele au fost predate primarului și consilierilor locali ai comunei Gatt, cu care noi suntem înfrățiți și cu care păstrăm legătura în permanență. Melinda Dragoș a fost coordonatoarea acestei acțiuni și a dat dovadă de mult curaj și implicare. Ea îl cunoaște pe primarul din Gatt și ne-am asigurat că tot ceea ce sălăjenii au donat cu inima deschisă ajunge la cei care au reală nevoie”, a declarat primarul comunei Vârșolț, Breda Lajos, pentru Graiul Sălajului.
Primarul Breda l-a contactat pe omologul său din comuna ucraineană Gatt – comună situată la aproximativ 70 de kilometri de Vama Halmeu, pentru a-i oferi sprijin în cazul în care populația de acolo are nevoie de cazare, hrană, haine, încă din primele zile ale războiului care se duce pe teritoriul Ucrainei. Chiar a convocat atunci și o ședință la Primărie, iar personalul din administrația locală a declarat că e gata să pună mână de la mână pentru a asigura hrana, să gătească și să asigure toate cele necesare refugiaților care vor dori să vină la Vârșolț.
Primăria Vârșolț poate pune la dispoziția refugiaților și clădirea școlii din Recea, dotată cu baie și încălzire.
”Mă doare sufletul când văd ce e Ucraina, prin ce trec acești oameni. Mă uit la fiica și nepoata mea de 4 ani și nu-mi doresc să treacă prin așa ceva niciodată. Este cutremurător prin ce trec familiile din Ucraina, să nu aibă apă, mâncare, căldură și strictul necesar. Eu știu ce înseamnă gloanțele, sper și mă rog să înceteze acest război”, a subliniat Breda.
Dacă Primăria Vîrșolț a organizat totul, ce caută crăsnanii acolo?