Trei administratori ai unor societăți comerciale au fost trimiși în judecată de procurori pentru evaziune fiscală, prejudiciul cauzat statului fiind de circa două milioane de lei. Aceștia au înregistrat în contabilitate cheltuieli nereale, în baza unor facturi fictive, pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a dispus “trimiterea în judecată a inculpatului B.M.A.V., administrator al SC Bav lnvest SRL Creaca, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în fomă continuată (134 de acte materiale). În sarcina inculpatului B.M.A.V. s-a reţinut că, în perioada noiembrie 2012 – decembrie 2013, în mod repetat, a înregistrat în contabilitatea societăţii cheltuieli nereale aferente unui număr de 134 de facturi fiscale fictive, a căror valoare însumată a fost de 2.484.079 de lei, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale şi cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în cuantum de 801.315 lei”.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus “trimiterea în judecată a inculpatului B.D.N.A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în fomă continuată (175 de acte materiale). În sarcina inculpatului B.D.N.A. s-a reţinut faptul că, în calitate de administrator al SC Energofhict SRL-D Apahida, în perioada noiembrie 2012 – martie 2014, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în contabilitatea societăţii cheltuieli nereale aferente unui număr de 175 de facturi fiscale fictive a căror valoare însumată a fost de 2.708.586 de lei, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale şi cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în cuantum de 1.058.826 lei.
În același dosar, procurorii au dispus “trimiterea în judecată a inculpatului S.G.D. pentru săvârşirea infiacţiunii de complicitate la evaziune fiscală în fomă continuată, reţinându-se în sarcina sa că, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a emis facturi fiscale care nu reflectau operaţiuni
reale, sprijinind prin aceasta înregistrarea respectivelor facturi în contabilitatea societăţilor administrate de inculpaţii B.M.A.V. şi B.D.N.A. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat în această cauză a fost de
1.860.141 lei”, au precizat procurorii sălăjeni.
În cauză, s-au luat măsuri asigurătorii până la concurenţa prejudiciului cauzat bugetului de stat, fiind instituite sechestre asupra conturilor deţinute de inculpaţii B.M.A.V. şi B.D.N.A. şi asupra unor autovehicule deţinute de aceştia.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului Sălaj, competent material şi teritorial să judece cauza în primă instanţă.
Precizăm faptul că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de
nevinovăţie.