Direcția Generală de Pașapoarte informează că, începând cu 1 ianuarie 2025, s-a simplificat procedura de ridicare/ livrare a pașapoartelor simple electronice.

Dacă până acum se livrau contra cost doar la adresa solicitantului, din prima zi a anului 2025, costul livrării este zero și se pot livra la orice adresă indicată de solicitant.

„Interacțiunea cetățenilor cu structurile de pașapoarte se simplifică, astfel încât aceștia vor avea posibilitatea de a opta pentru livrarea pașaportului simplu electronic, gratuit, la orice adresă de pe teritoriul României. În prezent, pașapoartele simple electronice sunt livrate doar la adresa de domiciliu a solicitanților, în schimbul contravalorii de 15,00 lei (TVA inclus). Însă, începând cu data de 1 ianuarie 2025, cetățenii care vor solicita eliberarea unui pașaport simplu electronic vor avea posibilitatea de a opta, la momentul depunerii cererii, pentru livrarea acestuia, gratuit, la orice adresă de pe teritoriul României. Acest serviciu nu determină modificări ale costului pașaportului simplu electronic, contravaloarea acestuia rămânând neschimbată”, anunța zilele trecute, într-un comunicat, Direcția Generală de Pașapoarte.

Așadar, cetățenii români vor putea solicita livrarea pașaportului simplu electronic nu doar la adresa de domiciliu, ci la orice altă locație convenabilă aleasă de către aceștia.

Motivul invocat pentru această măsură este adaptarea la nevoile cetățenilor și o continuare a „demersurilor de modernizare și digitalizare a serviciilor publice oferite de structurile de pașapoarte, cu sprijinul Companiei Naționale Imprimeria Națională S.A., având ca obiectiv principal reducerea timpului și a efortului necesar pentru obținerea pașapoartelor românești”.

Primele pașapoarte cerute în 2025 se livrează din 10 ianuarie

Reprezentanții DGP anunță faptul că cei care solicită pașaport în data de 3 ianuarie vor putea ridica documentele de călătorie abia din data de 10 ianuarie.

Sau, în funcție de opțiunea acestora, vor putea beneficia, fără niciun cost, de serviciul de expediere la orice locație indicată în momentul depunerii cererii, astfel cum s-a precizat mai sus.

Acest termen „mai lung” este cauzat de zilele libere legale din 6 și 7 ianuarie 2025.

„Cu această ocazie, adresăm mulțumiri cetățenilor pentru încrederea în serviciile publice pe care le prestăm și ne reînnoim angajamentul de a răspunde în continuare nevoilor acestora cu profesionalism și promptitudine”, spun reprezentanții Direcției Generale de Pașapoarte.