Din aceasta luna cetatenii romani aflati in strainatate isi vor putea preschimba pasa-poartele in tara in care se afla. Potrivit sefului serviciului Pasaporte din cadrul Prefecturii Salaj, Ionut Prodan, persoanele al caror pasaport simplu electronic a expirat se pot adresa ambasadelor sau consulatelor din Europa inca din aceasta luna, iar din 5 martie si in celelalte tari de pe glob. Cererile din strainatate vor fi solutionate in 14 zile si apoi trimise prin curierat celui care a solicitat actele.
Pasapoartele pot fi schimbate si in strainatate
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...