Partidul cu cei mai mulți membri in Sălaj este UDMR
Seres Denes spune că 19.000 de sălăjeni sunt membri UDMR. PNL și PSD estimează în jur de 5.000 de membri fiecare.
Partidele politice își reactualizează periodic numărul de membri pentru a ști pe cine contează, în special în preajma campaniilor electorale importante. Noul Partid Național Liberal, filiala Sălaj, (format din PNL și fostul PDL) are termen până la data de 31 martie să finalizeze reînscrierea tuturor membrilor celor două foste partide politice în noua formațiune politică formată prin fuziune prin comasare. Conducerea paritară a partidului estimează că organizația Sălaj a PNL va avea în total circa 5.000 de membri.
De cealaltă baricadă, organizația din Sălaj a PSD, partid aflat la guvernare, formațiunea politică cea mai mare din țară, a numărat peste 4.800 de sălăjeni membri, într-o acțiune de verificare a acurateții datelor membrilor activi realizată în toamna anului trecut. „În toamna anului trecut s-a făcut o verificare a acurateții informațiilor din baza noastră de date, aceasta fiind actualizată în permanență în funcție de intrările și ieșirile din luna în curs”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Andrada Pop.
Aflat pe următorul loc la ultimele alegeri, Partidul Mișcarea Populară, filiala Sălaj, spune că are în jur de 1.000 de membri, după cum ne-a declarat președintele organizației, Fechete Carol. stop_coloana Liderul PMP Sălaj ne-a declarat că organizația Sălaj se pregătește de alegeri la nivelul organizației județene.
De departe, cea mai puternică organizație de partid din Sălaj, ca număr de membri, este UDMR. Președintele UDMR Sălaj, Seres Denes, ne-a declarat că filiala județeană a Uniunii are în jur de 19.000 de membri, dintr-un total de 52 – 53.000 de cetățeni sălăjeni de etnie maghiară. Seres Denes a precizat că s-a început o acțiune de reactualizare a listei membrilor de partid, procedură care va dura până în toamnă. Lăudabil este că UDMR are cea mai mare reprezentativitate în rândul populației pe care o re-prezintă.
Dacă ar fi să adunăm cifrele celor patru formațiuni, rezultă că numai acestea înregimentează politic 30.000 de sălăjeni. La o populație totală a județului de 217.000, inseamnă că cel puțin 14 la sută din sălăjeni fac politică. De reținut însă că din acești 30.000 de sălăjeni care fac politică, peste 63 la sută fac politica UDMR.
