Nume noi, nume vechi, politicieni de meserie,tineri debutanți -toți își încearcă norocul la Consiliul Local Zalău sau la Consiliul Județean Sălaj.
Cele mai importante partide ale momentului de pe scena politică sălăjeană și-au depus, oficial, listele cu candidații pentru posturile de consilieri locali și județeni. În ambele tabere, listele sunt destul de pestrițe, am putea spune. Regăsim politicieni cu state vechi, plimbați de-a lungul vremii prin mai multe formațiuni politice, dar și tineri debutanți, la prima lor interacțiune cu politica. Profesiile lor sunt și ele din cele mai diverse, de la medici, ingineri, profesori, avocați, la oameni de afaceri sau jurnaliști.
Primii care au depus listele sunt liberalii. La Consiliul Local Zalău, îi găsim pe lista PNL, pe primele 10 locuri, pe următorii candidați: Vasile Bulgărean, actual inspector școlar general și fost director la Colegiul Național Silvania, Mihai Crișan, președinte al organizației municipale a partidului, Florin Morar, profesor de informatică la CNS, Gheorghe Bancea, actual director la Casa Corpului Didactic, Dorel Labo, nou intrat în rândul liberalilor, consilier local în actualul mandat din partea PNȚCD, Mihaela Mureșan, Alexandru Bora, Claudiu Breje, Aurel Mircea Bican și Olivian Vădan, consilier al ministrului Lucian Bode.
La Consiliul Județean, PNL îl trimite în lupta pentru fotoliul de președinte pe interpretul de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu.
Pe lista consilierilor județeni, îi găsim, pe pozițiile mai fruntașe, pe Marcel Zaharia, director la Compania de Apă, omul de afaceri șimleuan Dumitru Blaga, medicul Alexandru Dimitriu, Dana Crișan, actualmente consilier municipal, Nicolae Ardelean, Paul Maghiu, fost șef de Cabinet al prefectului, Claudiu Bîrsan, Ioan Iepure, ambii consilieri județeni în actualul mandat, Dănuț Crișan, Ioan Alexa, Ioan Chende, Adrian Margin, consilier județean și în prezent, Viorel Mihiș și Ioan Brisc.
PSD trimite la Consiliul Local Zalău, pe primele poziții, pe următorii: medicul pneumolog Amalia Găvriluț, Ionel Ciunt, actualul primar, Teodor Bălăjel, actual viceprimar, Ioana Tuduce, coordonator al Centrului de Excelență de la CNS, Călin Forț, actual administrator public al municipiului, Iulian Popiț, de profesie avocat, Raul Dragoș, consilier local în actualul mandat din partea ALDE, Gheorghe Taloș, Dan Vasile Bercean și Ioan Șerban, Claudiu Bujor, Anda Ciobanu.
La Consiliul Județean, candidat pentru postul de președinte este fostul prefect, Florin Florian.
Pe lista consilierilor județeni propuși îi găsim, mai în față, pe următorii: Florin Florian, candidat la ăefia instituției, Anca Manuela Irimiea, medic de familie, Ionel Ciunt, actualul primar, Sergiu Panie, actual vicepreședinte al Consiliului Județean, Dan Ghiurco, primarul orașului Jibou, Gheorghe Pop, Alin Demle, Mihai Bogdan Borna, Alin Florin Opriș, Valentina Souca, Dorin Gorgan, Corina Forț, soția lui Călin Forț și fost director al Casei Corpului Didactic, Gheorghe Ardelean.
Ce idiotenie , gogoasa electorala “Partidele au pus pe foaie oamenii cu care PROMIT sa faca treaba (mare-nn.) dupa alegerile din toamna ?!! Cu promisiunile ramaneti stimati cetateni naivi !
Serios? Luati-i cate unul si vedeti ce au facut ca sa intelegeti ce vor face.
Toti vin cu “foaia”, iar apoi “pleaca” cu banii nostri. Cu “foaia” ramanem, de 30 de ani!
Debarasati-va de cei vechi daca vreti voturi! Dorel Labo? Pop Gheorghe Militianul, nu v-ati saturat de analfabet, nu va e rusine cu astfel de om?