Ninsoarea, viscolul si zapezile au „paralizat” Romania în ultimele zile si inevitabil a afectat si ramurile sportive. De pe urma conditiilor meteo total nefavorabile are de suferit si Volei Municipal Zalau, care miercuri trebuia sa joace pe teren propriu cu LPS Piatra Neamt, în cadrul etapei a XV-a din Divizia A1. Cum în Moldova situatia este mult mai grava decat în Transilvania, oficialii de la LPS Piatra Neamt au trimis o cerere Federatiei Romane de Volei, pentru ca meciul de la Zalau sa fie amanat. Avand în vedere situatia creata, cei de la Federatie au aprobat cererea si au decis amanarea, urmand ca disputa sa se joace la începutul lunii martie, dupa terminarea sezonului regulat. Astfel, elevii lui Aurel Vlaicu vor avea pauza miercuri si se vor antrena în continuare pentru meciul de sambata, din deplasarea de la „U” Cluj.

Tot în etapa de miercuri si tot din cauza conditiilor meteo a fost amanata si disputa dintre Unirea Dej si Arcada Galati. La un pas de amanare a fost si meciul de la Simleu, dar campioana Tomis a facut tot posibilul sa ajunga sub Magura, mai ales ca mai are de sustinut o partida în apropiere, sambata, la Explorari Baia Mare.