Preşedinţii consiliilor judeţene Sălaj – Dinu Iancu Sălăjanu şi Maramureş – Ionel Bogdan au semnat vineri, la Zalău, un acord de parteneriat pentru implementarea proiectului european ce vizează realizarea drumului expres Baia Mare – Jibou, cu o valoare estimată de 300 milioane de euro.

La eveniment au fost mai prezenţi vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Fondurilor Europene – Marcel Boloş, ministrul Transporturilor – Lucian Bode, şi prefectul judeţului Sălaj – Virgil Ţurcaş.

“Legăturile dintre Sălaj şi Maramureş au vechimea şi greutatea istoriei, această colaborare fiind doar ultima dintr-o serie lungă şi remarcabilă. Dezvoltarea judeţelor noastre ţine în primul rând de o infrastructură de calitate şi, pentru prima dată, autorităţile publice locale vor avea un cuvânt de spus în pregătirea şi implementarea acestui tip de proiecte. Sunt onorat ca alături de colegul meu din Maramureş, domnul preşedinte Ionel Bogdan, să punem bazele acestui parteneriat, urmând ca în colaborare cu CNAIR şi Ministerul Transporturilor echipele noastre să se implice în fiecare fază a acestui proiect. (…) Vreau să accentuez impactul economic al drumului Baia Mare – Jibou, 14 unităţi administrativ teritoriale din Sălaj sunt în această zonă directă de influenţă economică de la Jibou la Benesat, fiind bine ştiut că satele şi oraşele din zona economică influenţată de un drum de mare viteză cunosc o dezvoltare accelerată”, a declarat Dinu Iancu Sălăjanu.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a precizat la rândul său că drumul expres Baia Mare – Jibou face parte din Autostrada Nordului, un obiectiv aflat în implementare care va conecta nord-estul ţării cu nord-vestul, de la Suceava la graniţa cu Ungaria, prin conexiunea care va fi realizată în Satu Mare, la Oar.

“Practic, ne aflăm astăzi aici pentru a pune bazele unui parteneriat alături de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi cele două consilii judeţene din Sălaj şi din Maramureş, în vederea participării acestora atât în faza de pregătire cât și în faza de implementare a acestui sector de drum, Baia Mare – Jibou, parte a Autostrăzii Nordului. (…) Odată cu semnarea acestui proiect, cele două consilii judeţene şi CNAIR vor începe efectiv munca. Pe perioada elaborării documentaţiei tehnico-economice echipele Consiliului Judeţean Maramureş, Consiliului Judeţean Sălaj vor participa împreună  cu CNAIR şi proiectantul la stabilirea tuturor elementelor definitorii, studii, aliniament, obţinerea avizelor şi autorizaţiilor, iar ulterior acest parteneriat va putea să preia faza de proiect tehnic şi execuţia pentru construcţia propriu zisă a proiectului”, a subliniat Lucian Bode.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a declarat că semnarea acestui acord este un moment istoric pentru Regiunea de Nord -Vest şi pentru judeţele Sălaj şi Maramureş, în condiţiile în care cel puţin judeţul pe care îl conduce nu are autostradă sau cale ferată electrificată.