Un parteneriat între administrația locală și Fundația Acasă în vederea înființării unui centru pentru îngrijirea persoanelor vârstnice din municipiu ar putea aduce, odată concretizat, un real beneficiu pentru comunitate.

Dacă în mai multe localități din județ există deja astfel de centre, în Zalău nu avem deocamdată asemenea servicii, segmentul fiind prea puțin acoperit pe partea privată.

Într-o logică simplă, dotările deja existente la Centrul Acasă, personalul calificat și experiența dobândită în mulți ani de activitate, cu o finanțare din partea administrației locale, ar putea însemna servicii de calitate pentru persoanele vârstnice din oraș care nu au aparținători sau a căror condiție medicală impune asistență și îngrijire specializată.

O astfel de idee a pornit de la reprezentanții Centrului Acasă, unde funcționează deja un mic cămin pentru persoane vârstnice, cu 32 de locuri, care ar putea fi extins, dar și administrația locală avea în plan o asemenea investiție, mai ales că cererea pentru astfel de servicii este extrem de mare la nivelul comunității.

Aparatura de care dispune centrul, dotările care depășesc 3 milioane de euro, personalul bine pregătit, cei 16 ani de experiență în furnizarea de servicii medicale de calitate, facilitățile existente, locația centrului, terenul și clădirile de care dispune, disponibilitatea de a completa activitatea și cu un astfel de serviciu nu ar justifica, din partea administrației locale, o investiție de la zero în altă parte. Costurile ar fi mult mai ridicate, iar găsirea și pregătirea personalului ar necesita timp. În plus, chiar și terenul pe care este construit centrul aparține primăriei, fiind concesionat fundației Acasă pentru 99 de ani.

De altfel, o discuție în acest sens a avut loc deja zilele trecute, ambele părți ajungând la concluzia că dintr-un astfel de parteneriat principalii câștigători ar fi zălăuanii.

“Serviciile de recuperare medicală sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, iar pentru micul cămin de vârstnici serviciile sunt exclusiv private. Serviciul nefiind finanțat, tarifele trebuie achitate integral. Un eventual parteneriat cu administrația locală ar fi de bun augur, ar face aceste costuri mai accesibile”, afirmă managerul general al Fundației Acasă, Dorina Buknall.

Primarul Ionel Ciunt spune că administrația pe care o conduce avea de mai multă vreme în plan identificarea unei soluții pentru a oferi acest tip de servicii populației, iar infrastructura de care dispune centrul și disponibilitatea de a se angrena într-un asemenea proiect sunt premise bune pentru o colaborare.

Ionel Ciunt a vorbit și de necesitatea de a avea, la nivelul municipiului, pe lângă un centru de îngriire a persoanelor vârstnice, și servicii paleative și centre respiro, iar acest parteneriat ar putea sta la baza creării unor astfel de facilități.

Serviciile paleative se adresează bolnavilor în fază terminală care, de multe ori, sunt externați din spital iar îngrijirea lor de către familie este extrem de dificilă.

Centrele respiro sunt servicii sociale în cadrul cărora sunt îngrijiți copiii cu dizabilități pentru o perioadă determinată de timp, perioadă în care părintele, tutorele sau persoana care-i are în grijă beneficiază de o perioadă de repaus, numită perioadă de respiro.

Centrul respiro poate avea o structură diversă și flexibilă, iar în cadrul acestuia pot funcționa mai multe componente, dar în mod obligatoriu cel puțin una rezidențială și una de zi.

“În contextul actual, cu pandemia de coronavirus, foarte mult m-am gândit la acest aspect, al centrelor respiro, la părinții care au copii cu probleme. Care pot fi soluțiile dacă, din nefericire, ambii părinți sunt diagnosticați cu covid-19 și au nevoie să fie internați? Ce se întâmplă cu acești copii? Într-un astfel de centru, s-ar găsi sprijin în asemenea situații“, spune primarul Ionel Ciunt.

„În perioada imediat următoare vom încerca să găsim cea mai bună variantă de colaborare, să identificăm resursa financiară, care e cea mai importantă, și să vedem, din punct de vedere juridic, în ce fel putem pune bazele unui parteneriat în sprijinul comunității”, spune Ionel Ciunt.

Peste 70 de mii de români din toată țara au beneficiat de serviciile Centrului de recuperare Acasă

Fundația Acasă a luat naștere în anul 2000, cu scopul de a sprijini comunitatea, misiune onorată cu succes până în prezent. Peste 70 de mii de persoane, din toată țara, au beneficiat până acum de serviciile oferite în centru, iar listele solicitanților sunt, în continuare, foarte lungi. În permanență sunt peste cinci mii de persoane care așteaptă să le vină rândul, iar timpul de așteptare ajunge până la trei, patru ani.

În jur de 140 de persoane beneficiază lunar de serviciile Centrului Acasă, circa 30 la sută fiind pacienți veniți din toată țara, spune Dorina Buknall, manager general al Fundației Acasă.

Tarifele practicate pentru serviciile de recuperare sunt aceleași de mai bine de 6 ani, iar în aceste condiții e din ce în ce mai greu să fie menținute standardele care au consacrat centrul, și cu atât mai greoaie o extindere a serviciilor, chiar dacă nevoia și cererea, la nivel local, sunt foarte mari.