PNL acuza coalitia de guvernare PSD-ALDE, dar si parlamentarii UDMR, ca prin adoptarea modificarilor la statutul magistratilor, la legea ANI si Regulamentul Camerei Deputatilor, precum si prin proiectele de modificarea a Codurilor Penal, de Procedura penala, Civil se va ajunge la "subordonarea totala a justitiei la aparatul de partid".
rn
"Ne intoarcem in trecut, in anii 2000 – 2014, cand la Ministerul Justitiei era Rodica Stanoiu si cand in sedintele de partid se stabilea cine trebuie sa fie arestat si cui sa i se faca dosar penal (…) Faptul ca aceste legi sunt nocive este intarit si de pozitia oficiala a DNA, DIICOT sau a Procurorului General al Romaniei. Aceste institutii s-au exprimat public referitor la aceste modificari legislative", spune deputatul Lucian Bode, presedintele PNL Salaj.
Cand oamenii ies in strada, inclusiv in Salaj, parlamentarii salajeni, care se presupune ca ii reprezinta, continua sa sustina legi si masuri cu care votantii lor nu sunt de acord, spune Lucian Bode.
Deputatul PNL a prezentat rezultatul votului final pe legea privind statutul magistratilor. aratand ca, sa treaca proiectul, erau nevoie de 165 de voturi "pentru". Au fost in final 167 de voturi "pentru" datorita faptului ca, din cei 16 parlamentari UDMR, 8 au votat "pentru" aprobarea legii. La fel, si la celelalte proiecte, UDMR a avut o pozitie decisiva.
"UDMR este partas astfel la aceste monstruozitati. PNL a cerut amanarea dezbaterilor, pentru ca e strigator la cer ca dupa 3 minute dupa sedinta solemna din Parlament la moartea Regelui Mihai sa vii cu astfel de proiecte sa le dezbati si votezi. Care e graba? Sa nu uitam ca bunicii celor din PSD l-au dat pe rege afara din tara, ca parintii lor nu l-au lasat sa revina in tara dupa Revolutie", a declarat presedintele PNL Salaj.
rn
Nosa (PSD), Balint (PSD) si Seres (UDMR) sa dea explicatii
pentru sustinerea acestor legi "care macelaresc justitia"
rn
Vicepresedintele PNL Salaj, Claudiu Barsan, a adaugat ca aceste modificari legislative operate in Parlament la legile justitiei, precum si cele care se pregatesc cu privire la legile privind Codul penal si de procedura penala sunt facute cu dedicatie pentru oamenii politici cu dosare penale, inclusiv parlamentari actuali, si vor produce efecte grave pe termen lung in viitor asupra cercetarilor penale si luptei anticoruptie.
"Toate cercetarile penale de pana acum arata ca Romania a fost o tara foarte corupta. Este o cauza a faptului ca nu avem educatie performanta, sistem de sanatate dezvoltat, ca nu avem autostrazi etc. Lupta anticoruptie a facut progrese. Abandonarea acestei lupte va avea efecte in toate domeniile. Se incearca o limitare a aplicarii unor principii elementare de drept: aflarea adevarului si demascarea si condamnarea infractorului. prezumtia de nevinovatia pe care o invoca exista. Prin adoptarea noilor propuneri ne intoarcem la garantarea imunitatii.
PSD-ul nu e o entitate abstracta, undeva la Bucuresti! Si nici UDMR-ul. Cele doua partide sunt reprezentate de deputatii Iuliu Nosa si Liviu Balint, respectiv Seres Denes. Oamenii de lânga noi, reprezentantii unor salajeni. Sunt cei pe care îi salutam la întâlniri oficiale si le zâmbim cordial, desi si ei sunt vinovati pentru toate mizeriile si abuzurile pe care le face PSD. Ei îl sustin pe Serban, pe Dragnea, Nicolicea, Olguta, Firea, Rovana si multi altii care nu au ce cauta în cea mai înalta institutie a unei democratii. Eu, în calitate de jurist, dar mai ales de cetatean al judetului Salaj, le cer celor trei sa vina cu o justificare publica pentru sustinerea acestor legi care macelaresc justitia", a subliniat Claudiu Barsan.