Pe cea mai cunoscuta cladire din Zalau – cea a Primariei – scrie frumos ca nimeni nu e mai presus de lege. Si nu este un slogan comunisto-egalitarist, ci fundamentul democratiei care ar trebui sa ne confere sanse egale in raport cu legea, indiferent ca aici vorbim despre cetateni-politicieni sau cetateni-aurolaci, ca sa luam doua extreme ale societatii romanesti. Cu toate acestea, simpla calitate de membru al Parlamentului Romaniei le confera alesilor un statut aparte, o protectie in fata unor consecinte legale. Si aici nu ma refer la imunitatea parlamentara, ci la tratamentul diferit pentru parlamentarii care voteaza multiplu. Am vazut de multe ori imagini filmate cu parlamentari care voteaza cu cartele electronice pentru colegi absenti si chiar am dat o denumire haioasa acestei situatii – „vot la mai multe maini”. Este vorba despre o fraudare a unui vot care ar trebui pedepsita de lege. Totusi, in cei 22 de ani de democratie parlamentara, pana acum nu a fost tras la raspundere pentru vot multiplu niciun parlamentar. Abia in luna noiembrie, Comisia juridica din Camera Deputatilor a acceptat sa dezbata o sesizare a Institutului de Politici Publice prin care opt deputati erau „dovediti” ca votanti la mai multe maini. Si abia luna trecuta plenul Camerei a decis o minima sanctiune pentru opt dintre plasmuitorii de voturi – cate o zi taiata de la plata indemnizatiei de parlamentar. Pentru unii, aceasta sanctiune este considerata un mare pas spre normalitate. Probabil spre normalitatea lor, a celor alesi, pentru ca in aparenta normala a noastra, a celor multi si nealesi de soarta politica, votul multiplu se pedepseste penal. In urma ultimelor alegeri parlamentare din 2008, autoritatile statului s-au autosesizat si au anchetat mai multe persoane care au fost suspectate de vot multiplu, iar in prezent 32 de persoane se afla in detentie pentru aceasta infractiune. Avem si noi, salajenii, condamnatul nostru pentru vot multiplu – Alexandru Muresan, care a primit un an de inchisoare cu suspendare. Ei au votat multiplu si platesc cu libertatea sau cu un cazier marcat, in schimb pentru acelasi tip de infractiune, parlamentarilor li se taie o zi din leafa. Nimeni nu e mai presus de lege?