Gata cu bolizii parcati, ca la expozitie, pe trotuarul din fata te-renutilor de tenis de langa Sala Sporturilor din municipiu. Anul viitor, primaria Zalau va incepe constructia de vestiare si va amenaja locuri de parcare pentru cei care frecventeaza terenurile de tenis de langa Sala Sporturilor. Potrivit unui proiect de hotarare de Consiliu Local, adoptat in sedinta de ieri, primaria a prevazut in bugetul pe 2014 aproape 1,4 mi-lioane de lei, suma necesara pentru demararea procedurii de achizitionare a contractului de lucrari aferent investitiei mentionate. Din suma totala, 868.000 de lei reprezinta costul constructiei cladirii in care se vor amenaja vestiarele, 50.000 de lei costa amenajarea parcarii si 42.000 de lei este suma alocata pentru amenajarea retelelor exterioare de apa, canalizare, canalizare pluviala, energie electrica, gaz si iluminat exterior. Sumele nu includ TVA. Durata lucrarilor va fi de doi ani.
Surse din cadrul primariei Zalau ne-au declarat ca investitia care este deja in curs de constructie langa terenurile de tenis este o investitie privata si nu are legatura cu constructia noilor vestiare de catre administratia locala.