Primăriile din Lozna, Hida și Dobrin vor deveni mai eficiente energetic. Cele trei UAT-uri au semnat, zilele trecute, la Ministerul Energiei, contractele pentru instalarea de panouri fotovoltaice la nivelul primăriilor.
„Ministerul Energiei oferă tot sprijinul comunităților locale pentru a dezvolta noi capacități de producere a energiei regenerabile pentru autoconsum. Astfel, administrațiile publice vor deveni mai eficiente energetic și vor avea un mediu mai curat”, spune ministrul Sebastian Burduja.
În 30 septembrie, la Ministerul Energiei au fost semnate în total 26 de contracte de finanțare care vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru comunitățile locale, beneficiarii fiind instituții publice. Valoarea totală a proiectelor finanțate este de 70 de milioane de lei, adică aproximativ 14 milioane de euro.
„De la începutul acestui program, am reușit să finanțăm peste 194 de contracte cu mai multe primării, universități și instituții publice, cu o valoare totală de peste 634 de milioane de lei și o capacitate totală instalată de 90,91 MW. Prin aceste investiții, beneficiarii vor dezvolta parcuri fotovoltaice, eoliene sau microhidrocentrale pentru autoconsum. Odată implementate, proiectele vor acoperi până la 79% din consumul propriu al instituțiilor publice, de la iluminat public la utilitățile școlilor. Aceste contracte vor crea noi locuri de muncă și vor reduce costurile cu energia la nivel local, încurajând un mediu mai curat”, a adăugat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.