Decizia ASF care permite păgubiților și clienților Euroins să depună cererile de despăgubire a fost publicată în Monitorul Oficial. Anterior modificării legii, cererile puteau fi depuse abia după ce falimentul societății era declarat definitiv de către instanțe.

Mai exact, la 60 de zile după publicarea deciziei în Monitorul Oficial, vor putea începe și plățile, la 90 de zile după deschiderea procedurii de faliment expiră automat toate polițele Euroins, iar la 90 de zile după declararea definitivă a falimentului expiră perioada în care pot fi depuse cereri de despăgubire.

Așadar, valabilitatea polițelor este de maximum trei luni de la deschiderea procedurii de faliment, în cazul în care deținătorul nu optează să o denunțe mai devreme și să încaseze de la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) diferența de primă echivalentă cu perioada de valabilitate rămasă.

Societatea Euroins România, căreia Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a retras autorizația de funcționare, avea în jur de 2,8 milioane de clienți asigurați RCA, la finalul anului 2022.

Fondul de Garantare a Asiguraților va analiza cererile de plată în ordinea înregistrării acestora, pe următoarele categorii: cereri de plată formulate în temeiul dosarelor de daună aferente daunelor materiale, deschise de FGA sau CITY; cereri de restituire prime; cereri de plată formulate pentru vătămări corporale sau decese; cereri de plată formulate în temeiul unor sentințe judecătorești definitive.

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății, cu sarcina de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. 

Stadiul soluționării cererilor de plată poate fi consultat online, pe site-ul FGA: https://www.fgaromania.ro/status-cereri-nou