Prin suprataxarea serviciilor medicale, Ministerul Sănătăţii speră să acopere găurile din sistem şi să elimine mita dată medicilor.
Coplata serviciilor de sănătate va fi introdusă de anul viitor, potrivit declaraţiei ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, după şedinţa de Guvern in care s-a aprobat proiectul de lege.
Sistemul de coplată se va aplica in medicina primară, la medicul de familie, la medicul specialist, in spitale, insă nu şi pentru asistenţa medicală de urgenţă. Pacientul va trebui să solicite eliberarea unui tichet pentru sănătate, prin care se face dovada realizării actului medical şi a plăţii acestuia. Cseke ne asigură că nu vom plăti mai mult de 600 ron pe an pentru serviciile medicale.
Pe langă sumele obligatorii plătite lunar drept asigurare de sănătate, va trebui să scoatem din buzunar cinci lei pentru o consulaţie la medicul de familie, sau 15 lei dacă vine medicul de familie la domiciliu in afara programului de lucru; o consultaţie la medicul specialist din ambulatoriu se va taxa cu 10 lei, iar dacă e in afara programului cabinetului medical, preţul va fi dublu; fiercare zi de spitalizare va costa 10 lei, iar pentru o perioadă mai lungă de spitalizare se va plăti 50 de lei.
Cine va fi scutit de coplată?
Potrivit ministrului, vor fi scutite de la coplată pensionarii cu pensia sub 700 de lei pe lună, copiii pană la varsta de 18 ani, elevii şi studenţii intre 18 şi 26 de ani care nu lucrează, bolnavii incluşi in programele naţionale de sănătate dacă nu realizează venituri profesionale, pană la insănătoşirea lor. Ministerul Sănătăţii speră că prin introducerea coplăţii va atrage mai mulţi pacienţi inspre medicina de familie şi va reduce utilizarea nejustificată a serviciilor medicale, dand ca exemplu spitalizarea in exces.
Claudiu Barsan:
Coplata ar trebui să elimine, măcar in parte, practica şpăgii
„Coplata se practică şi in alte ţări. Noi vorbim despre sistemul de sănătate că este subfinanţat. Adică, banii colectaţi la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate sunt mult mai puţini decat cheltuielile, fiind nevoie de alocări de la bugetul de stat. Introducerea coplăţii nu numai că e utilă, dar e şi necesară. Teoretic, coplata ar trebui să elimine, cel puţin in parte, formele de <> care se practică şi acum in sănătate. In plus, sumele sunt rezonabile, există o limită de 600 de lei după care nu se mai plăteşte şi mai multe categorii de persoane defavorizate care exceptate”, a subliniat Claudiu Barsan, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj, „beneficiile” coplăţii. Barsan a mai adăugat că sumele vor rămane la furnizorii de servicii medicale şi că este foarte important să se reglementeze problema subfinanţării in cadrul sistemului respectiv, iar banii de la bugetul de stat să fie alocaţi pentru investiţii.