Flacarile au mistuit ieri patru hectare de vegetatie uscata si aproape trei hectare din padurea satului Santamarie. Incendiul a avut loc joi si, potrivit declaratiilor facute de Andrei Crisan, purtator de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Salaj, cel mai probabil a fost cauzat de un foc lasat nesupravegheat de un satean care-si curata terenul. „La interventie au participat pompierii din Hida care au reusit sa stinga flacarile si cu ajutorul Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta din Santamarie precum si cu lucratori silvici”, a precizat Crisan.